Intotdeauna am crezu ca lucrurile bune incep rapid si nici de data asta teoria nu mi-a fost data peste cap. Totul a inceput de la un sms si un raspuns afirmativ rapid. O intalnirea, un brainstorming, schimb de numere de telefoane, vorbarii pe mess, idei, campanie, comunicare, emotii si dupa nici 2 saptamani legatura care putea sa i apropie s-a rupt.
Cine ma cunoastea destul de bine stia cine era cauza povestilor mele interminabile si continue. Eu inca eram la stadiul de negare si de a respinge ideea ca independenta mea s-ar putea stinge. Noi inca discutam pe mess, inca avem multe de discutat, dar mereu exista o problema, eu il invitam in oras, el refuza. Un refuz este acceptat, a doua invitatie nu mai eram la fel de convinsa ca vreau sa o mai fac, dar imi iau iar inima in dinti, ma mai uit o data in oglinda sa vad daca sunt ok si nu cumva are vreo problema legata de fizic, intru pe mess si comunic. La momentul potrivit pun in discutie invitatie mea. Dar el avea mereu acelasi dar de a reufza in cel mai nepotrivit mod. Uneori i dadeam doar 7 ani, alteori stand si analizand problema credeam ca e gay, interpretam fiecare gest, fiecare cuvant, fiecare smile de pe mess, fiecare semn de punctuatie, discutam cu fetele, dar nu reuseam sa inteleg nimic. Uneori i-as fi spus ca e un fraier, alteori as fi vrut sa il sun si sa i spun ca e ultima oara cand mai vorbesc cu el daca nu ma invita in oras, as fi vrut sa imi explice si sa dea vreun semn ca e cu alta, imi recunoastem infrangerea, as fi vrut sa i vorbesc cu indiferenta sau sa il ignor, dar fiecare plan care mi-l puneam in cap se termina cu infrangerea mea si astfel ma intorceam cu cateva saptamani in urma pentru simplul fapt ca ca iar apasam pe taste. Singura mea problema era de ce ma refuza atunci cand il invitam in oras, scapasem de grija ca eu as avea vreo vina si fiecare refuz il aruncam asupra lui si nu mai vroiam decat sa aflu care este acea problema sau nesiguranta pentru care ma refuza.
Dupa 2 luni in care eu eram convinsa ca a sosit momentul sa il ignor si incet incet sa nu i mai vorbesc, deschid mess-ul si in urmatoarea secunda apare el cu o invitatie la un film, pentru a doua zi. Respect planul si incerc elagant sa il refuz, atunci imi spune alta ora. Nu promit ca voi ajunge, dar conversatia se termina cu un raspuns afirmativ. Pana la urma vroiam sa merg din curiozitate, de ce dupa 2 luni trece peste orice si ma invita la un film. Eram pregatita si pentru aparitia lui insotit de o fata, imi propusesm sa fiu extrem de distanta si de rece si mai ales sa analizez orice cuvant si gest pentru a-mi da seama ce l-a tinut sa ma refuze timp de 2 luni.
Ma aranjez, plec din timp sa ca nu intarziu si ne intalnim in mall. Rasuflu usurata, a venit la intalnire sigur, clar nu are prietena, au mai ramas 2 variante in capul meu, ori i se pare ca sunt extrem de urata ,ori e gay. Intram in sala, ne cautam scaunele, ne asezam si continuam discutia. Lumina se stinge, noi evitam orice contact. Fluturii imi zburau de mult prin stomac, filmul il vedeam parca pe bucati, creierul meu era intr-0 gandire continua, mainile noastre incepeau sa se intalneasca, dar fiecare pastra o anumita distanta. Cred ca pentru cei din spatele nostru am fost sursa principala de ras. E drept, acuma cand ma gandesc eram chiar simpatici. Isi face curaj si ma ia de mana, incerc sa discutam ceva, dar renunt. Fimul parea interminabil si eu incercam sa par cuprinsa de actiunea filmului.
Filmul se termina, lumina se aprinde si cum ma asteptam, o data cu trecerea intunericului, orice apropiere se stinge, dar nu, imi iau inima in dinti, ma apropii si il sarut.
Si de atunci, ne tinem de mana, accept pupicii, zambesc si fac ochii mari ori de cate ori sunt tinuta in brate.
Putea oare sa riposteze, sa se traga si sa spuna ca totul a fost inteles gresit?
o sa rectific :) ms ms
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere