Acum 2 ani am avut parte de perioada aia in care condusul era tot ce conta, puteam considera ca sunt aproape un nimeni din simplul fapt ca eu nu am aveam carnet, iar restul prietenilor erau zeii care reusise sa se infiltreze in randul celor care poseda un carnet de conducere.
Prin septembrie, la 2 luni de la ziua mea, dupa ce eram majora mi-am luat si eu carnetu, acum faceam parte din lumea buna care are permis de conducere. Orele de la scoala de soferi au fost placute, cea mai mare bataie de cap mi-o dadeau parcarile si mersul cu spatele. Eu am facut scoala de soferi pe un Matiz, atunci cand trebuia sa parchez nici nu apucam sa fac toate miscarile care mi le-a spus instructorul, miscam putin volanul in stanga si in dreapta, cred ca mai mult din instinct si gata masina era parcata. Mersul cu spatele era cel mai dureros moment, nu intelegeam ca atunci cand eu vreau ca masina sa mearga spre stanga trebuie sa dau volanul in stanga, daca vreau sa fac dreapta trebuie sa misc volanul in dreapta, micuta cum sunt credeam ca trebuie sa ma intorc sa ma uit in spate, nu ca daia a facut Dumnezeu oglinda ca sa ne uitam in ea. Dar cu bine cu rau am luat si carnetu.
Imi inchipuiam ca o data ce am luat carnetul voi conduce zilnic, lucru care nu s-a intamplat. Poate daca as fi fost in Brasov tot timpu as fi condus mai des, dar imi place cand vin in Brasov sa iau masina macar cativa kilometrii.
Cea mai recenta experienta din condus s-a petrecut in felul urmator, ma sui in masina cu tata in dreapta. Masina este mereu la poarta, deci am scapat de grija de a o scoate din curte. Imi asez scaunul, reglez oglinda, imi pun semnele de incepator, pentru a informa pe ceilalti soferi ca au de a face cu un om de la care se pot astepta la multe, imi pun centura, bag cheia, pornesc masina, bag in viteza si pornesc. Toate buna pana acuma. Ajung la soseau principala, scot putin botul masinii, ma asigur si plec mai departe. Intre timp dau drumu la radio, ma relaxez si continui sa conduc. Ajung prin Cristian, inca nu am auzit nici o injuratura nici un repros ca nu as face ceva bine. Incepe ploaia, deja trebuia sa fac un lucru in plus, sa dau drumu la stergatoare. Imi continu drumu si incep sa injur si sa vorbesc urat. Aproape sa nu ma recunosc, cand sunt la volan sunt stresata si imi scapa tot felu de cuvinte atunci cand vad ca cineva intra pe banda mea, cand vad ca cineva opreste brusc sau merge mult prea incet si orice altceva ce ma deranjeaza. Cea mai mare problema a urmat atunci cand a trebuit sa parchez, am ales locul care era cel mai gol, am incetinit, si am incercat sa fac o parcare cat mai buna, ce a iesit nu are rost sa va ma zic.
Imi place sa conduc, dar sa fiu singura pe sosea, imi place sa merg doar cu fata si sa nu trebuiasca sa fac parcari, masinile sa fie lasate acolo unde vrea fiecare, cum vrea. Nu sunt un adevarat dezastru la volan, dar nici cea mai buna soferita, imi place sa conduc, dar si mai mult imi place sa stau in partea dreapta. Acolo nu trebuie sa fiu atenta, pot fi o adevarata young lady si sa nu mai fiu nevoita sa vorbesc urta, pot manca, pot sa ma uit intr-o revista si sa acord maxima atentie muzicii si dicutilor.
Prin septembrie, la 2 luni de la ziua mea, dupa ce eram majora mi-am luat si eu carnetu, acum faceam parte din lumea buna care are permis de conducere. Orele de la scoala de soferi au fost placute, cea mai mare bataie de cap mi-o dadeau parcarile si mersul cu spatele. Eu am facut scoala de soferi pe un Matiz, atunci cand trebuia sa parchez nici nu apucam sa fac toate miscarile care mi le-a spus instructorul, miscam putin volanul in stanga si in dreapta, cred ca mai mult din instinct si gata masina era parcata. Mersul cu spatele era cel mai dureros moment, nu intelegeam ca atunci cand eu vreau ca masina sa mearga spre stanga trebuie sa dau volanul in stanga, daca vreau sa fac dreapta trebuie sa misc volanul in dreapta, micuta cum sunt credeam ca trebuie sa ma intorc sa ma uit in spate, nu ca daia a facut Dumnezeu oglinda ca sa ne uitam in ea. Dar cu bine cu rau am luat si carnetu.
Imi inchipuiam ca o data ce am luat carnetul voi conduce zilnic, lucru care nu s-a intamplat. Poate daca as fi fost in Brasov tot timpu as fi condus mai des, dar imi place cand vin in Brasov sa iau masina macar cativa kilometrii.
Cea mai recenta experienta din condus s-a petrecut in felul urmator, ma sui in masina cu tata in dreapta. Masina este mereu la poarta, deci am scapat de grija de a o scoate din curte. Imi asez scaunul, reglez oglinda, imi pun semnele de incepator, pentru a informa pe ceilalti soferi ca au de a face cu un om de la care se pot astepta la multe, imi pun centura, bag cheia, pornesc masina, bag in viteza si pornesc. Toate buna pana acuma. Ajung la soseau principala, scot putin botul masinii, ma asigur si plec mai departe. Intre timp dau drumu la radio, ma relaxez si continui sa conduc. Ajung prin Cristian, inca nu am auzit nici o injuratura nici un repros ca nu as face ceva bine. Incepe ploaia, deja trebuia sa fac un lucru in plus, sa dau drumu la stergatoare. Imi continu drumu si incep sa injur si sa vorbesc urat. Aproape sa nu ma recunosc, cand sunt la volan sunt stresata si imi scapa tot felu de cuvinte atunci cand vad ca cineva intra pe banda mea, cand vad ca cineva opreste brusc sau merge mult prea incet si orice altceva ce ma deranjeaza. Cea mai mare problema a urmat atunci cand a trebuit sa parchez, am ales locul care era cel mai gol, am incetinit, si am incercat sa fac o parcare cat mai buna, ce a iesit nu are rost sa va ma zic.
Imi place sa conduc, dar sa fiu singura pe sosea, imi place sa merg doar cu fata si sa nu trebuiasca sa fac parcari, masinile sa fie lasate acolo unde vrea fiecare, cum vrea. Nu sunt un adevarat dezastru la volan, dar nici cea mai buna soferita, imi place sa conduc, dar si mai mult imi place sa stau in partea dreapta. Acolo nu trebuie sa fiu atenta, pot fi o adevarata young lady si sa nu mai fiu nevoita sa vorbesc urta, pot manca, pot sa ma uit intr-o revista si sa acord maxima atentie muzicii si dicutilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu