Lipscani vs Dorobanti

Am citit zilele trecute un articol in Business Magazin despre strada Smardan, centrul istoric al Bucurestiului si vestita strada Dorobanti . Un articol interesant din multe puncte de vedere, despre barurile din aceste zone, chririi, incasari, locuri si mai ales profiturile ce raman in urma scaderii costurilor din incasarile totale sau economic vorbind, din cifra de afaceri.

Pana sa citesc articolul nici nu m-am gandit sa fac o comparatie intre aceste 2 zone, pentru ca niciodata nu mi-am pus intrebarea atunci cand am iesit in oras daca as schimba o iesire din Lipscani pe una din Dorobanti. Probabil as schimba la un moment dat, dupa un sir lung de iesiri, dar pana la urma tot pe Lipscani te intorci si atunci cand vrei sa te plimbi si atunci cand vrei sa bei ceva din simplul fapt ca e centrul istoric. Centrul vechi va ramane mereu cu o mica stea in frunte si mereu atat lumea, cat si turistii isi vor dori sa ajunga acolo in ciuda faptului ca strazile arata cum arata si ca multe nu sunt tocmai primitoare din cauza santierelor care s-au format.

Probabil cei care ies in Dorobanti vor spune clar ca ei nu ar rata o iesire in Dorobanti. Ok, asta se intampla acuma, cand Dorobantiu este zona de fite, dar acest lucru se poate pierde in timp, in schimb Lipscaniul va fi mereu centrul istoric al Bucurestiului.

Parisul are Cartierul Latin, Berlinul are Hackesche Hofe, iar in Lisabona detine suprematia Baitto Alto in materie de cafenele, baruri si restaurante, similar pare sa capete culoare si o mai mare importanta centrul istoric al Bucurestiului. In Lipscani vara intalnesti terase enorme, uneori nici nu sesizezi cand incepe o terasa si cand intri in terasa barului alaturat, proprietarii localurilor de aici anticipeaza ca zona va deveni in urmatorii ani principalul punct de atractie, pentru ca zona va deveni ca orice centru istoric din Europa.

Ceea ce diferenteaza foarte bine centrul vechi de zona de "fite", Dorobanti este profitabilitatea :

1. chiriile: daca in Dorobanti se ajunge pana la 120 de euro pe mp, in Lipscani chriile se injumatatesc sau chiar ajung la 30 de euro.
2. numarul de locuri: in Dorobanti cafenelele au in jur de 60- 100 de locuri, iar in centrul vechi o cafenea poate avea si peste 150 de locuri, deoarece suprafata nu este clar delimitata, astfel incat numarul de locuri poate varia.
3. incasari: desi incasarile din cele doua zone variaza extrem de mult, acest lucru se datoreaza faptului ca zona Dorobanti este exclusivista cafenelelor, centrul vechi se mandreste cu consumul mare de bere.

Daca problemele legate de infrastructura si problema proprietatii s-ar rezolva in centrul istoric, Lipscaniul ar putea sa se transforme intr-un loc aproape exclusiv de cafenele si terase, asemanator cu cele din capitatele europene.

Investitiile care vor avea loc in randul oamenilor de afaceri trebuie sa tina cont de ceea ce doresc, profit pe o perioada scurta sau investitii pentru viitor.

Voi ce alegeti, o iesire intre prieteni pe Lipscani sau o iesire plina de fite in zona Dorobanti ?

Concertul din parc ( Sticky & Sweet Tour)

Stiam ca ma va astepta un drum lung pana la Bucuresti, prindeam ora de varf la intrarea in oras si ghinionisti cum am fost, am prins aglomeratie si am stat minute in sir in fiecare locsor in care exista o anumita probabilitate de a se circula bara la bara.

Gata am ajuns in Bucuresti, si imediat la locul faptei. Strazi inchise, oameni la fiecare pas si mai ales coada imensa care se formase la intrare. Fraudez si ma asez la inceputul coadei, in 5 minute imi rupe biletu, imi analizeaza geanta, vrea sa ma pipaie, dar renunta si gata ma aflam la locul faptei. Oriunde imi aruncam ochii vedeam grupuri mari de oamnei, cozi si nici un panou, ceva sa imi indice si mie unde trebuie sa merg. Trebuie sa precizez ca am mers din timp in parc, in jur de ora 18:30, asta doar din dorinta de a evita aglomeratia. Dintr-un anumit punct de vedere am fost inspirata pentru ca am evita a sta la o coada imensa, am analizat locurile in care vad cat mai bine, dar partea proastra a fost ca am stat in picioare continuu pana la terminarea concertului, cam pana la 23:50. In afara faptului ca aveam dureri de spate ingrozitoare si de multe ori mi-a venit sa ma pun in fund de cata oboseala simteam, astazi inca picioarele mele refuza sa revina la starea de dinaintea concertului.
Asa, revenind, imi caut gazonu, ma gandeam ca voi sta in acel loc imens cu tot poporu, da totusi speram sa gresesc, mai intreb vreo 2 persoane daca chiar tot locu asta mare si departat de scena e locul in care eu am bilet. De fiecare data am primit acelasi raspuns pozitiv. Ok, atunci aici voi sta.
Merg la prima coada in care achizitionez un jeton. Jetoul era acea chestie cu care iti cumparai suc, bere, mancare si apa. Cam orice costa un jeton. Dupa 5 minute de asteptat la coada, merg la alta coada, coada de la bar. Ok, deja ma saturasem de atatea cozi, de atatia oameni, forfota. Oriunde imi aruncam ochii vedeam oameni, multi oameni.

O sa incep sa va spun ce nu mi-a placut, pentru ca sunt multe lucruri care au lasat de dorit, si unele poate care doar pentru mine au fost deranjante.
In rimul rand ecranele nu erau atat de imense pe cat ma asteptam si erau amplasate prea jos. Parcu ala are si copaci, care erau fix in fata scenei, pe jos mai mult pamant decat iarba, la sfarsitul concertului ziceai ca am fost la camp nu intr-un parc. Lumea nesimtita, gunoaie peste tot. Am uitat sa va zic ca bautura o primeam ca la meci, in pahare, ori calda, ori fara acid. Ok asta nu comentez prea mult, mi-a fost sete am cumparat, daca nu vroiam nu cumparam , dar totusi, asta mi-ai oferit tu ca organizator, deci urat. Paharele la un moment dat, cand era prea multa aglomeratie erau varsate in diferite parti, peste diferite persoane mai ghinioniste.
Ce ma enerva cel mai tare: eu de 1 metru si 20, nu reuseam sa vad scena. La inceput mi s-a parut ok locul ce mi l-am ales, super de aici vad perfect, scena + 3 ecrane. Ok, a aparut Madonna pe scena, salut vazut, scena nimic, si ecranele din cand in cand. Nu domne, pune ecrenele alea sus la mama naibii sa vada si ala de 1, 20 .
Da, ma enervau si aia care isi ridicau prietena si vecina si catelu si purcelu in spate si devena de 5 metrii. Na acuma tu uite-te ca esti la inaltime, esti tare, vezi scena , ce conteaza ca fraierii din spate nu vad. Esti super.
Si ma enervau si aia care stateau 2 minute intr-un loc si dupa isi schimbaul locul, nu conteaza ca nu ai pe unde trece, loc se face.
Deci, din punctul meu de vedere cu toata fitele adunate, da ma enerveaza cum se comporta lumea in multime si ce ar fi sa se cante special pentru mine, eu cu prietenii mei si atat. Dar pana atunci, ce sa fac ma conformez, bine ca ma adaptez rapid.

Trecand de tot ce ma enerva, spectacolul si concertul chiar mi-au placut. Mi-a placut scena, luminiloe, proiectiile. La ora 10 fara 10 s-a stins lumina, si apar Madonna. Ma asteptam sa o vad coborand de undeva, sa apara intr-un mod ciudat, nu, s-a luminat scena si Madonna era in centru scenei pe un scaun. Mie mi-a palcut intrarea ei, exact ca in vidioclipuri. A inceput sa urle in microfon, pentru ca voce prea minunata nu are, dar o ajuta plamanii la urlat si dans, mult dans. M-au impresionat dansurile, spectacolul care il face si melodiile, mixul melodiilor. A avut 3 costumatii si mi-a placut ca a zambit tot concertu. In fiecare imagine de pe ecran o vedeam zambind.
La un moment dat a avut o tema gipsy in care a a dus in discutie problemele romanilor cu rromii si discriminarea, moment in care am auzit cateva huiduieli. Facand un apel la toleranta şi spunând ca toti oamenii, indiferent de etnie sau orientare sexuala, trebuie sa aiba drepturi egale, fiind apoi aplaudata.
Normal ca trebuia sa socheze si s-a pupat cu o dasatoare sau o papusa, un model de plastic, nu am vazt prea bine momentul, dar a prins la public.
A fost apaludat momentul in care a aparut pe ecran poza lu'Michael Jackson si pe scena un dasator care il imita pe Michael si Madonna s-a referit la acel moment ca fiind un tribut adus pentru Michael, cel mai mare artist pe care l-a avut lumea.
In rest, muzica, dansul, spectacolul a fost impresionat, au fost ceea ce inseamna Madonna, sa socheze lumea si sa faca spectacol. Mi-a placut.

Concluzia mea, punand cap la cap toate cele bune si cele rele, mi-a placut, a fost ceva impresionant, dar am promis, urmatoarea data cand merg la un concert in parc va fi atunci cand o sa am 2 metrii, deci probabil niciodata.

Hai ca am facut-o si pe asta, inca o poveste pentru nepoti.

Pam pam

Astazi am tras de mine si m-am trezit mai devreme decat de obicei, asta s-a intamplat din cauza unui singur motiv, cateva ore si trebuie sa plec la Bucuresti la the bigest concert of the year, da v-ati prins la Madonna.
M-am saturat cate articole am tot citit si cat am asteptat pana a venit si ziua concertului. Cum am mai spus, nu sunt un mare fan, dar astept sa fiu impresionata intr-un mod bun de spectacolul care il va face. Sper sa nu ne faca sa asteptam o ora pana apare pe scena, sper sa vad si eu ceva pe scena si sa nu imi arunc ochii doar pe ecranele imese si mai sper sa nu mor pe acolo impinsa, asa mititica cum sunt. A da si sper sa nu ploua, desi am analizat vremea si am vazut ca nu se anunta nici o precipitatie.
Normal ca o data ajuns in Bucucuresti, voi profita de ocazie i o sa petrec cateva zile de bucuresteala.

Dupa concertu asta, stiti probabil, trebuie sa fac putin reclama si Brasovului, in perioada 2-7 septembrie e "Cerbul de aur" si pe 5 canta Vama Veche, deci in mare sper sa ajung si pe acolo.

Asa, aproape am terminat, mai am de pus in ghiozdan cateva haine, o ciocolata, apa, portofelu, balsamul de buze, telefonu, ochelarii de soare si esarfa si gata am plecat.

Revin cu povesti de concert si de bucuresteala.

Din lumea animalelor

Fiind plecata la sfarsit de weekend cu toata familia, casa a ramas singura si animalele la fel. Alfi a fost de data asta singurul stapan si a avut cea mai mare indatorire de pana acuma, aceea de a pazi casa de orice inamic care ar incerca sa se apropie de curtea lui, iar Whity a fost acceasi lady kitty care avea sa stea in casuta ei, cu mancarea si cutia de nisip si pregatita sa doarma cat mai mult.

Atunci cand traiesti la casa si mai ai prin curte si cateva animale, cel mai dificil moment este acela in care te hotarasti sa pleci si iti pui intrebarea, cine are grija de animalutele care nu pot sa isi puna singura de mancare? Daca eu as fi reusit sa il invat atat pe Alfi, cat si pe Whity unde trebuie sa umble atunci cand le e foame si care e mancarea de pisica si care de caine, cat trebuie sa isi puna in farfurioara si mai ales sa isi dea drumu la robinet sa isi puna apa pentru a avea o masa perfecta probabil plecarile de acasa nu ar mai fi atat de grele. Dar nu, am esuat si nu i-am invatat deloc bine, decat sa vina sa mance atunci cand le e foame si dupa sa intoarca capu dupa ce au terminat.

Alfi fiind un devarat barbat si un nesatul a fost lasat in grija unui vecin, sa fie servit asa cum merita, fara a i se lasa alte griji pe umeri, cum ar fi impartitul mancarii pe cele 3 zile in care am fost plecati. Protectia casei oricum a fost cea mai dificila sarcina care o putea primi, acum cand el este un jucaus si mintea si coada nu i stau decat la trasu de pantaloni, ridicatu labutei, aducerea batului si ce i pleace cel mai mult, sa faca "ordine", plimbarea oricarui fel de papuci care i prinde.

Se pare totusi ca Alfi s-a abtinut din a da chefuri.

In schimb, Whity, o lady kitty, am lasat-o in casuta ei, cu farfuria plina de mancare, cu nisip curat si apa pentru a trai linistita timpul in care noi am fost plecati. Se intampla destul de rar sa fim nevoiti sa lasam singuri animalutele, de aceea probabil Whity a avut o multime de ganduri cand a vazu ca se face noapte si iar zi si nimeni nu vine dupa ea sa o lasa se intre in casa si sa umble in voie unde vrea.

Primele ganduri a lu'Whity au fost probabil ca dragii ei stapani au murit, si acuma ea este nevoita sa isi imparta mancarea in cele X zile, necunoascute ei, pana cand cineva o va gasi si o va declara mostenitoarea averii familiei.

Alte ganduri a lu' pisu au fost probabil ca a venit sfarsitul lumii, razboi, bombe atomice, iar noi am ales-o pe ea sa fie singura pisica care va supravietui si ea va trebui sa gaseasca o solutie pentru atunci cand razboiul se va termina sa faca ca specia piscilor sa nu dispara. O adevarata sarcina pentru ea, dar in creierasul ei mic, cu siguranta gandea ca este speciala daca a primit aceasta atributie.

Si ultimul gand care i-a trecut lu'kitty prin minte este acea ca a facut o prostie si noi am pedepsit-o si o sa o lasam sa moara singura. Problema ei ere de ce i-am dat de mancare si nu stia ce a facut sau avea anumite ganduri dar totusi le cataloga ca fiind chestii minore.

Whity si-a imparit mancarea, apa si nisipul sa i ajunga pentru cate zile va fi nevoita sa stea inchisa. Cand am ajuns acasa, Whity mancase aproape tot, iar apa mai avea din belsug. Primul gand al ei a fost" Smecherilor, m-ati pacalit ati venit mai repede decat ma asteptam, trebuia sa imi ziceti ca veniti asa repede, ma bucuram si eu de toate proviziile care mi le-ati lasat" . Oricum bucuria ei a fost simtita, mieunatul era diferit, era dupa picioarele tuturor, mai cuminte ca de obicei si cu chef mai mult de joaca.

Cam atat din lumea animalelor si din creierul meu pus la imaginatie.

Dor de prieteni

astazi m-am trezit gandindu-ma la 2 persoane importante pentru mine.
O sa incep in ordine alfabetica.

In primul rand, mie chiar imi e dor de Alex. V-am mai povestit de Alex, e acel prieten care lucreaza in publicitate si care mereu ma face sa zambesc. Alex este prietenul cu care mesuiam destul de des, care imi asculta ofurile si micile tampenii ce imi treceau prin minte, ma ajuta cu lectiile si cu proiectele, ma tinea de vorba atunci cand fetele vroiau sa ne uitam la un film sau atunci cand eu vroiam sa dorm, ma asculta in multele mele probleme si ma sfatuia, ma facea sa rad si sa zambesc chiar daca eu eram cu fundu in sus, stia sa nu ma certe si mai ales intelegea dramele mele de zi cu zi.
De ce nu am mai vorbit cu Alex ? Pai, dintr-o data Alex nu a mai aparut pe mess, as spune ca de aproximativ o luna si jumatate. Am inteles printr-o serie de sms-uri ca ar fi plecat in vacanta sa viziteze lumea, dar totusi eu nu inteleg de ce aceasta ruptura de mess, de ce a trebuit sa reusesc sa supravietuiesc fara acea persoana care ma ajuta in depasirea problemelor mele extrem de complicate.
Deci, draga Alex, in speranta ca vei citi acest post cat mai curand, sa stii ca imi e dor sa mesuiesc cu tine, sa imi asculti tampeniile scoase de neuronii mei, imi e dor sa imi povestesti de Kitty, sa ma intrebi de Whity si mai ales sa analizez cu mine solutiile la marile mele probleme.

A doua persoana de care imi e foarte dor e Florin, care e la facultate la Cluj si e acea persoana care o admir extrem de mult pentru ceea ce a reusit sa realizeze singur prin felul lui de a fi si de a gandi.
Florin este acel prieten care stie totul despre calculatoare, despre programe si alte chestii informatice care pentru mine inseamna o alta limba straina. Imi e dor sa vorbesc ore in sir la telefon cu Florin, numai cu el pot discuta minute in sir toate tapmeniile si cand inchidem telefonu sa ne dam seama ca de fapt nu am discutat nimic inteligent. Imi e dor de acele momente in care el se chinui sa imi explice cum trebuie sa rezolv cine stie ce problema super complicata de c++ sau sa imi explice cum am realizat proiectu de atestat. Imi e dor sa ne intalnim in pauza la scoala, sa ne intelnim in autobuz, sa te fac partas la planurile mele pline de rautate, sa iesim la o limonada, sa povestim, sa radem si sa glumim.

In mare, imi e dor de multe lucruri care erau putin diferite inainte.

D'ale gagicilor

Acest post este scris la dorinta unei prietene care mi-a cerut sa povestesc despre viata noastrea in locul ei pentru a-si varsa nervii si tot ceea ce inseamna ofticata din ea. O sa o numesc my dear girlfriend.

O sa incerc sa va fac o scurta descriere a personajului principal, desi imi va fi destul de greu, pentru ca as putea povestii despre ea cateva pagini bune. Ea este cum sa va zic, o fata finuta si cu foarte mult bun simt, dar trebuie sa zic si asta, ca face parte din randul fetelor si atunci cand se simte amenintata si vrea sa realizeze ceea ce isi doreste isi scoate gherutele si actioneaza intr-un mod in care poate nu i e tocmai familiar. In timpurile stravechi, my dear girlfriend era o fata extrem de cuminte si de linistita, pana sa intre in marea mea familie de rautate, si de atunci ea a inceput sa invete ce inseamna sa zambesti atunci cand nu ai chef, ce inseamna sa visezi pantofi si haine si cum ofticatul poate iesi la iveala.

Cum sta treaba la noi cu iesirile ? Mie imi place sa fiu o independenta si as vrea sa fac mereu in asa fel incat sa nu depind de nimeni, desi atunci cand sunt in Brasov este destul de greu, pentru ca iesitul in oras inseamna 16 kilometrii de mers cu masina, adica o mica distanta care te obliga se depinzi de cineva care se accepta ca fiind sofer in acea zi. My dear girlfriend incepe sa simta independenta, dar mereu are o rezerva de lene si acceptare care o impiedica sa imi fie alaturi in toate momentele.
In mica noastra gasca, cel mai greu lucru este stabilirea locului in care iesim. Parca suntem mereu impartiti in 3 tabere, fetele care vor un loc dragut si putin fitos si tabara baietii care vor un loc simplu, in care pot discuta cu usurinta, a da si unele fete care sunt multumite ca le scot prietenii in oras. Si tot baietii sunt cei care se razgandesc destul de repede in privinta locului in care vom merge si pentru ei termenul de "a stabili o ora de intalnire" nu exista in vocabular.
Asa s-a intamplat si ultima oara. Ca gaicile, atat eu, cat si ea aveam chef de iesit in oras, doar era sambata seara. Fara prea mult tam tam convingem baietii si plecam spre Brasov. Dar asa cum v-am explicat, iesirea din sat este extrem de grea si dureaza in jur de o ora. Oras mic, lumea se cunoaste intre ea, mai saluti pe unu pe altu, mai discuti si cu celalalt, il convingi si pe Xulescu sa iasa, pana la urma Y s-a hotarat si nu mai iese si uite asa plecarea se amana cu o ora. Drumul pana in Brasov este de cele mai multe ori interesant si amuzant. Ultima oara iesirea din sat s-a facut cu "mituirea" unor politai de la rutiera si cu incercarea de a avea 2 soferi.
Pe drum luam la rand locurile in care am putea iesi. Asta nu ca nu imi place, asta e deja inchis, asta e prea departe, asta nu place fetelor, ok atunci hai in Baba . Eu nu am mai mers niciodata, dar am incredere in gustul lor.
Baba e un bar dragut, cu specific oriental, pe strada 15 Noiembrie, putin mai jos de Teatrul "Sica Alexandrescu", cu terasta, sala de biliard, narghilea, cocktail alcoolice si nealcoolice, shoturi, ceaiuri , muzica e putin data cam prea incet, iar pisiile sunt prezente asa cum era de asteptat.
La un indemn, hotaram sa comandam cocktail si de aici a pornit toata frustrarea. My girlfriend nu vroia asa ceva, dar totusi a aceptat provocarea. Mica ofticata din ea, la sfarsitul serii dorea sa vomita fiecare gurita de cocktail si astfel sa se transforme intr-o pereche de platforme. Cu siguranta nu intelegeti povestea mea pentru ca am incercat sa nu dau detalii de la ceea ce s-a intamplat pentru a nu supara pe cineva si astfel sa ma transform intr-un persoanj negativ.

Dar ceea ce vreau sa spun este ca uneori e bine sa invatam sa ne contolam sentimentele si micile ofticaturi si asa vom invata sa ne adaptam intr-o lume plina de dorinte si de oameni care isi urmaresc interesele. Deci, my dear girlfriend ,incerca sa nu te mai exteriorizezi in anumite momente si sa accepti ca ai patruns in lumea celor care iubesc hainele si pantofii si rautatea incepe sa faca parte si din tine, dar e ok, vei putea trai si cu asta.

Dar intre timp, hai unde te scot sa iti fac cinste cu un cocktail ? :P

you gave me a little love, now I want more

Intotdeauna am crezu ca lucrurile bune incep rapid si nici de data asta teoria nu mi-a fost data peste cap. Totul a inceput de la un sms si un raspuns afirmativ rapid. O intalnirea, un brainstorming, schimb de numere de telefoane, vorbarii pe mess, idei, campanie, comunicare, emotii si dupa nici 2 saptamani legatura care putea sa i apropie s-a rupt.

Cine ma cunoastea destul de bine stia cine era cauza povestilor mele interminabile si continue. Eu inca eram la stadiul de negare si de a respinge ideea ca independenta mea s-ar putea stinge. Noi inca discutam pe mess, inca avem multe de discutat, dar mereu exista o problema, eu il invitam in oras, el refuza. Un refuz este acceptat, a doua invitatie nu mai eram la fel de convinsa ca vreau sa o mai fac, dar imi iau iar inima in dinti, ma mai uit o data in oglinda sa vad daca sunt ok si nu cumva are vreo problema legata de fizic, intru pe mess si comunic. La momentul potrivit pun in discutie invitatie mea. Dar el avea mereu acelasi dar de a reufza in cel mai nepotrivit mod. Uneori i dadeam doar 7 ani, alteori stand si analizand problema credeam ca e gay, interpretam fiecare gest, fiecare cuvant, fiecare smile de pe mess, fiecare semn de punctuatie, discutam cu fetele, dar nu reuseam sa inteleg nimic. Uneori i-as fi spus ca e un fraier, alteori as fi vrut sa il sun si sa i spun ca e ultima oara cand mai vorbesc cu el daca nu ma invita in oras, as fi vrut sa imi explice si sa dea vreun semn ca e cu alta, imi recunoastem infrangerea, as fi vrut sa i vorbesc cu indiferenta sau sa il ignor, dar fiecare plan care mi-l puneam in cap se termina cu infrangerea mea si astfel ma intorceam cu cateva saptamani in urma pentru simplul fapt ca ca iar apasam pe taste. Singura mea problema era de ce ma refuza atunci cand il invitam in oras, scapasem de grija ca eu as avea vreo vina si fiecare refuz il aruncam asupra lui si nu mai vroiam decat sa aflu care este acea problema sau nesiguranta pentru care ma refuza.

Dupa 2 luni in care eu eram convinsa ca a sosit momentul sa il ignor si incet incet sa nu i mai vorbesc, deschid mess-ul si in urmatoarea secunda apare el cu o invitatie la un film, pentru a doua zi. Respect planul si incerc elagant sa il refuz, atunci imi spune alta ora. Nu promit ca voi ajunge, dar conversatia se termina cu un raspuns afirmativ. Pana la urma vroiam sa merg din curiozitate, de ce dupa 2 luni trece peste orice si ma invita la un film. Eram pregatita si pentru aparitia lui insotit de o fata, imi propusesm sa fiu extrem de distanta si de rece si mai ales sa analizez orice cuvant si gest pentru a-mi da seama ce l-a tinut sa ma refuze timp de 2 luni.

Ma aranjez, plec din timp sa ca nu intarziu si ne intalnim in mall. Rasuflu usurata, a venit la intalnire sigur, clar nu are prietena, au mai ramas 2 variante in capul meu, ori i se pare ca sunt extrem de urata ,ori e gay. Intram in sala, ne cautam scaunele, ne asezam si continuam discutia. Lumina se stinge, noi evitam orice contact. Fluturii imi zburau de mult prin stomac, filmul il vedeam parca pe bucati, creierul meu era intr-0 gandire continua, mainile noastre incepeau sa se intalneasca, dar fiecare pastra o anumita distanta. Cred ca pentru cei din spatele nostru am fost sursa principala de ras. E drept, acuma cand ma gandesc eram chiar simpatici. Isi face curaj si ma ia de mana, incerc sa discutam ceva, dar renunt. Fimul parea interminabil si eu incercam sa par cuprinsa de actiunea filmului.

Filmul se termina, lumina se aprinde si cum ma asteptam, o data cu trecerea intunericului, orice apropiere se stinge, dar nu, imi iau inima in dinti, ma apropii si il sarut.

Si de atunci, ne tinem de mana, accept pupicii, zambesc si fac ochii mari ori de cate ori sunt tinuta in brate.

Putea oare sa riposteze, sa se traga si sa spuna ca totul a fost inteles gresit?

Existenta cadoului perfect

In viata de zi cu zi existe ocazii si momente in care primesti si trebuie sa faci cadouri. Cadourile in cuplu sunt si mai complicate, daca dragoastea e mare nu faci altceva decat sa incerci sa impresionezi si sa iei cadoul perfect, ca si cum ar fi o intreaga intrecere intre achizitionarea si daruirea cadoului perfect , asta pentru ca iti pasa si pentru ca trebuie sa ii placa.

Cumpararea si daruirea cadourilor se face in momentele de sarbatori, de Craciun, de Pasti, la zilele de nastere, cele onomastice, iar in cuplu orice zi poate fi perfecta pentru cadouri. Este important pentru un cadou sa fie impachetat frumos, sa aibe fundita , astfel elementul surpriza va fi major.

Atunci cand alegi cadoul pentru un prieten, cel mai important lucru este sa ti cont de sex. Intotdeauna cadourile pentru fete au fost mult mai usor de achizitionat, daca nu stii chiar de loc ce sa cumperi si nici chef sa umblii prin magazine poate poate vei vede ceva ce crezi ca si-ar dori si se incadreaza in bugetul tau, poti apela la un buchet cu flori sau o cutie de bomboane draguta. La baieti bomboanele sunt inlocuite de sticle cu bautura. Niciodata nu mi-a placut sa fac cadouri de genu, dar trebuie sa recunosc ca de multe ori ele au fost salvarea mea. Cu siguranta nu se incadreaza in ceea ce inseamna cadoul perfect, ci doar in ceea ce am putea numi cadouri neinspirate.
Fetelor le face placere sa primeasca ciocolata fina, bijuterii, esarfe, ceasuri, carti, tablouri,chestii de make-up chestii care baietilor li se par total inutile, cum ar fi cutie de bujuterii, lumanari parfumate. Hainele niciodata nu au fost un cadou perfect, decat atunci cand stii cu adevarat ca isi doreste ceva si stii marimea si tot, e ceva mai complicat, deci din start as sari peste haine.
Sa iei cadou baietilor e extrem de complicat, niciodata nu le cunosti gusturile, niciodata nu stii ce vor, asta doar pentru ca ei nu sunt ca noi fete sa spunem mereu ca ne trebuie si aia si aia, sau ca ne dorim si esarfa aia, da si cerceii aia negrii. Cand iau cadou baietilor ma duc la magazinele de sport (Adidas, Nike, Onille) si aleg de acolo ori un portofel, ori o curea, sau o sapca intr-o zi tot va avea nevoie de ele. Cand am un buget mai mare cumpar un ceas, sau un parfum, asta daca chiar stiu ca i place, sau chestii pentru calculator. Cam orice iau imi este foarte greu sa ma hotarasc. Si totusi baietii nu sunt atat de incantati ca fetele de cadouri, probabil pentru ei nici nu exisa cadoul perfect.

In cuplu alegerea cadoului este un proces extrem de complicat si de important, pot spune cu siguranta ca asa este in cazul fetelor. Ne place sa primim cadouri in orice momnet, ne place sa cautam cadouri pentru prietenul nostru desi ne plangem ca nu stim ce sa ii luam , ne place sa primim flori si bomboane desi sunt incarcate cu atat banalitate, ne place sa fim mereu surprinse si mai ales ne place sa stim ca acele cadouri primite sunt alese de ei. Poate aceseta au fost frazele care spun ceea ce vreau eu si ceea ce imi place mie, dar tind sa cred ca si alte fete au gandit sau gandesc ca mine.

Si totusi ati avut parte pana acuma de cadoul perfect?

Despre condus

Acum 2 ani am avut parte de perioada aia in care condusul era tot ce conta, puteam considera ca sunt aproape un nimeni din simplul fapt ca eu nu am aveam carnet, iar restul prietenilor erau zeii care reusise sa se infiltreze in randul celor care poseda un carnet de conducere.

Prin septembrie, la 2 luni de la ziua mea, dupa ce eram majora mi-am luat si eu carnetu, acum faceam parte din lumea buna care are permis de conducere. Orele de la scoala de soferi au fost placute, cea mai mare bataie de cap mi-o dadeau parcarile si mersul cu spatele. Eu am facut scoala de soferi pe un Matiz, atunci cand trebuia sa parchez nici nu apucam sa fac toate miscarile care mi le-a spus instructorul, miscam putin volanul in stanga si in dreapta, cred ca mai mult din instinct si gata masina era parcata. Mersul cu spatele era cel mai dureros moment, nu intelegeam ca atunci cand eu vreau ca masina sa mearga spre stanga trebuie sa dau volanul in stanga, daca vreau sa fac dreapta trebuie sa misc volanul in dreapta, micuta cum sunt credeam ca trebuie sa ma intorc sa ma uit in spate, nu ca daia a facut Dumnezeu oglinda ca sa ne uitam in ea. Dar cu bine cu rau am luat si carnetu.

Imi inchipuiam ca o data ce am luat carnetul voi conduce zilnic, lucru care nu s-a intamplat. Poate daca as fi fost in Brasov tot timpu as fi condus mai des, dar imi place cand vin in Brasov sa iau masina macar cativa kilometrii.

Cea mai recenta experienta din condus s-a petrecut in felul urmator, ma sui in masina cu tata in dreapta. Masina este mereu la poarta, deci am scapat de grija de a o scoate din curte. Imi asez scaunul, reglez oglinda, imi pun semnele de incepator, pentru a informa pe ceilalti soferi ca au de a face cu un om de la care se pot astepta la multe, imi pun centura, bag cheia, pornesc masina, bag in viteza si pornesc. Toate buna pana acuma. Ajung la soseau principala, scot putin botul masinii, ma asigur si plec mai departe. Intre timp dau drumu la radio, ma relaxez si continui sa conduc. Ajung prin Cristian, inca nu am auzit nici o injuratura nici un repros ca nu as face ceva bine. Incepe ploaia, deja trebuia sa fac un lucru in plus, sa dau drumu la stergatoare. Imi continu drumu si incep sa injur si sa vorbesc urat. Aproape sa nu ma recunosc, cand sunt la volan sunt stresata si imi scapa tot felu de cuvinte atunci cand vad ca cineva intra pe banda mea, cand vad ca cineva opreste brusc sau merge mult prea incet si orice altceva ce ma deranjeaza. Cea mai mare problema a urmat atunci cand a trebuit sa parchez, am ales locul care era cel mai gol, am incetinit, si am incercat sa fac o parcare cat mai buna, ce a iesit nu are rost sa va ma zic.

Imi place sa conduc, dar sa fiu singura pe sosea, imi place sa merg doar cu fata si sa nu trebuiasca sa fac parcari, masinile sa fie lasate acolo unde vrea fiecare, cum vrea. Nu sunt un adevarat dezastru la volan, dar nici cea mai buna soferita, imi place sa conduc, dar si mai mult imi place sa stau in partea dreapta. Acolo nu trebuie sa fiu atenta, pot fi o adevarata young lady si sa nu mai fiu nevoita sa vorbesc urta, pot manca, pot sa ma uit intr-o revista si sa acord maxima atentie muzicii si dicutilor.

Socializare

Daca pana acuma am reusit sa stau departe de site-urilor de socializare, renuntand de vreo 7 luni la megacunoscutul hi5, la tot ce insemna prieteni, poze, comenturi, uite ca a venit un moment in care plictisita fiind si vazand numarul mare de invitatii care imi erau date pe mail pentru a ma conecta cu x si y pe facebook, incet incet fara sa imi dau seama am intrat in lumea celor care socializaeaza pe facebook. Bine asta nu inseamna ca de sambata de cand am completat toate datele, de cand am pus cateva poze si am legat prietenii am mai intrat pe facebook.
E si facebook-ul asta nu fel de hi5, dar dar unul mult mai elegant si ce imi place cel mai mult la el, ca nu poti vizita profilul daca nu esti prieten cu respectivu.

Unde nu socializez inca? pe twitter.
Inca nu simt ca am ceva de spus in lumea twitter-ilor, dar cine stie cand voi aparea si pe acolo, la fel am spus si cu facebook-ul, de ce mi-as face profil daca am avut unu pe hi5 si am renuntat la el, acelasi drac cu alta palarie, dar na, trebuia sa o fac si pe asta.

Intre timp, hai traiasca socializarea ! :))

Palavrageala

In sfarsit am dat de un calculator cu internet si am reusit sa intu pe blog si sa blogaresc. Zilele astea mi-am dat seama ca s-ar parea ca nu mor si nici nu fac crize de nebuni daca nu reusesc sa intru pe internet in fiecare diminiata, sa citesc ziarele, sa scriu pe blog si sa pierd vremea de pe un site pe altu. S-au implinit 3 zile in care statul la calculator nu a fost una din activitatiile mele.

De ce?
Pai luni la ora 4 si ceva am mers frumos sper gara si am venit la Bucuresti, locul acela plin de zgomot care nu imi e chiar asa de neplacut. In afara faptului ca am jurat ca e ultima oara cand ma mai sui intr-un tren, si cand mai pasesc in gariile CFR, astia nu sunt in stare sa respecte programul de plecare a trenurilor, mereu intarzie, dar de data asta, in afara faptului ca erau 5 grade afara, speram sa ma urc in tren si sa simt caldura cu care eram obisnuita ca trebuie sa ma izbeasca in fata, dar nu, de data asta frigul era la putere. Timp de 3 ore am inghetzat si mai aveam putin si ma transformam intr-un om congelat. Si asa am ajuns la concluzia ca mai bine mori de cald, cand iti e cald mai dai jos o bluza, un pantalon, dar cand iti e frig si tot ceea ce ai in geamantam stii ca nu ti-ar tine de cald, injuri si promiti ca de acuma mereu vei avea o geaca cu tine desi afara sunt anuntate 30 de grade.
Ajunsa la mandra capitala am dat peste aerul specific garii, de agitatie, lume multa, zgomot si oameni nervosi. Cateva ore am avut impresia ca sunt bagata intr-o viteza inferioara bucurestenilor, dar am reusit pana la urma sa imi schimb viteza si sa intru in randul lor.

Acum inca bucurestesc, stau la povesti cu Danu, manac la fel de putin si de nesanatos precum eram invatata in zilele de facultate, pierd vremea in trafic, vizitez mallul si mor de cald.

Cam atat din bucurestenia. Poate ne auzim si maine. O zi cat mai frumoasa :)

Obsesie de pantofi

Dupa ce am terminat de vorbit la telefon si pe mess, dupa ce m-am plans continuu timp de vreo 3 ore, ba ca ma plictisesc, ba de tineretea mea, ba de vreme, de tot ce mi se parea mie ca ma pot agata ca sa pot exagera. Sting laptopu, pun capul pe perna si adorm. Apoi apare acel vis care il am de obicei cand merg prin magazine, cand vad haine, pantofi, genti si accesorii.

In visul care m-a nelinistit se facea ca eram intr-un magazin imens plin de pantofi. Si ma plimbam printre ei, dar nici unii nu imi atrageau atentia, pana cand vanzatoarea m-a pus sa probez o pereche de pantofi albi, cu toc inalt si subtire, finuti si cu o fundita in fata. Cum i-am pus in picioare, pantofii pareau facuti exact pe marimea mea, pentru piciorusele mele. Am luat acei pantofi fara sa ma intereseze pretul, desi in realitate lucrurile nu stau de loc asa, asta ar fi trebuit sa fie primul semn pentru a-mi da seama ca visez. Am luat pantofii si am plecat la gara. Nu stiu de ce la gara, dar trageam si un troler dupa mine. In realitate niciodata nu as purta o pereche de pantofi cu toc cand merg la gara. Toata lumea se uita la pantofii mei, eu eram extrem de mandra, oricat as fi mers cu ei nu imi oboseau picioarele, ei nu se murdareau si chiar daca erau albi, pantofii reprezentau de fapt culoarea care dadea forma visului.

Cred ca asta e un semn, cred ca in magazine e o pereche de pantofi care urla dupa mine, care ma vor, care le-ar face placere sa stea la mine in dulap, sa fie scosi in oras de piciorusele mele si sa fie admirati atunci cand i port.

Drgi pantofi, promit sa vin in weekend sa va caut in toate magazinele si sa va iau acasa cu mine. Cu siguranta meritati sa fiti purtati de mine.

Declar laptopul my best friend pentru zilele in care fac nimic

Stand in camera mea si gandindu-ma despre ce sa mai scriu pe blog, cu laptopu in brate si cu cana de capucino langa mine, intrand de pe in site pe altu poate poate imi vine vreo inspiratie, pentru ca e destul de greu sa scriu in zilele in care neuronii mei au fost in pauza, de visat nu am visat nimic ciudat, nimeni nu m-a suparat, nicaieri nu am iesit si socializarea a fost egala cu zero.

Intai o sa va povestesc ce s-a intamplat cu Whity si dupa trec la povestea care vroiam initial sa o scriu.Sunt putin suparata si abatuta pentru ca Whity iar a fost tinta unor derbedei sau pisici vagabonzi si a venit acasa si fara zgarda ei cea rosie de care eram tare mandra, si cu o labuta lovita si muscata. Ea e o lady kitty, a fost victima unei batai de strada, mereu i-am explicat ca trebuie sa stea in curte, il are ca prieten pe Alfi si celelalte ganganii care imi viziteaza curtea. Stiu ca ei place sa iasa si viziteze cartieru, ca vrea sa aibe alte prietene pisci, dar e mica si e a doua oara cand pateste asta, si cand vine cu labuta lovita mi se rupe inima sa o vad asa.

Revennind:

si gandind la nimic, ma suna Georgi, ma gandeam ca ma invita sa iesim undeva, daca toata lumea e cu ochii lipiti de televizor, dar nu, ea avea alta treaba cu mine. Si intrebandu-ma ce fac, i raspund cat am putut de sincer, stau cu laptopu in brat si fac nimic.

Cum vine asta?

Mereu mi-a placut sa cred ca zi de zi trebuie sa am o activitate si un loc nou in care sa ies si sa ma intalnesc cu lumea si sa vorbim, sa radem , sa povestim, sa stam sa pierdem noptile pentru simplul fapt ca e vacanta si vacanta e facuta pentru astfel de lucruri. Dar trecand zilele mi se demonstreaza ceea ce nu imi e tocmai pe plac, nu in fiecare zi poti face ceva, nu in fiecare zi te intalnesti si pierzi noptile cu prietenii, nu fiecare zi inseamna ceva nou de facut, nu fiecare zi poate fi lispita de plictiseala.

Si uite asa sunt nevoita sa recunosc cu jumatate de gura ca da, sunt si zile in care nu merg sa vad un film, nu ies la o pizza, nu ies la o cafea, nu merg la piscina, nu merg prin mall-uri, nu ma intalnesc cu nimeni, nu ma plimb cu prietenu de mana, nu vizitez nici un oras nou, nu merg la nici un gratar, nu dansez si cant pana raman fara puteri, nu schimb hainele de 5 ori pana ma hotarasc exact ce vreau sa imbrac, ci doar stau si fac nimic.

Si totusi cum sunt zilele in care nu fac nimic?

O zi in care nu fac nimic se cunoaste de diminiata, ma trezesc ba cu fundu in sus, ba pe la pranz si refuz sa fac orice, nici mancarea parca nu merg pe asa o zi. In principiu deschid laptopu, intru pe mess, dar nu gasesc nimic interesant asa ca intru sa imi verific mailul, citesc cateva ziare de scandal, intru pe blog, hotarasc totusi sa mananc ceva, continui cu cititul blogurilor, iau o carte din raft da nu o deschid pentru ca parca as mai intra o data pe mess, poate acuma voi avea cu cine discuta. Iau la butonat telefonu, ma misc dintr-o parte in alta a camerei, caut ceva prin bucatarie, doar normal ca atunci imi doresc orice altceva decat ceea ce am, deschid iar laptopul, imi dau seama ca nu m-am uitat pe cine stie ce site important, intru pe site la ASE, acolo pot pierde si o ora daca simt ca nu am altceva de facut daca inchid laptopu, incerc sa citesc ceva da parca totusi trebuia sa mai intru sa vad cum va fi vremea, mai caut ceva de mancare, stiu ca am 2 filme care le tot evitam, da parca ar fi momentul sa le vad, mai butonez telefonu, citesc putin, deschid televizoru, ma plang in sinea mea ca e o zi extrem de plictisitoare, imi fac planuri pentru a doua zi, deschid iar laptopu, conectez iar netu, intru iar pe mess, iar pe bloguri, schimb cateva parerei pe mess, tastez cateva mesaje, poate joc un X si O, ascult muzica, intru din site in site, iar cand e ora 12- 1 hotarasc sa inchid netu si laptopu pentru ca oricum nu fac altceva decat sa pierd vremea si sa ma enervez ca sunt asa de plictisita.

In zilele in care nu fac nimic reusesc sa termin de vazut serialele care ma obsedeaza sa stiu ce se intampla in fiecare episod nou, in zilele de plictiseala mai aflu si eu ce se mai inampla in lumea virtuala, mai vad un film sau 2, mai socializez cu lumea pe mess, ma pun la curent cu ceea ce se intampla in lumea mondena, termin de citit cartea care am inceput-o atunci cand m-am plictisit ultima oara, ascult stirile la televizor, si mai aflu ultimele stiri din viata ASE-ului.

Multumesc prietenului meu laptop si chestiei mici albe de la Vodafone numit internet.

Dor de ce

De 2 saptamani am plecat din micul Bucuresti, de la 40 de grade, de la aglomeratie, de la metrou si agitatie si am ajuns acasa, in locul in care pateul nu mai este felul principal de mancare, in care fructele se gasesc in frigider, iesirile in oras nu mai par ceva neralizabil si umerii imi raman mai goi pentru ca dau grijile in seama altora.

Ma bucur ca sunt acasa, in camera mea mare, ca dulapul meu e iar fercit pentru ca poate vorbii cu doamnele haine, ca rafutrile si biroul sunt iar pline cu canile si farfuriile care imi e prea lene sa le duc la bucatarie, imi place sa simt seara racoarea care intra in camera, imi place sa ies in vechile baruri si locuri ce le frecventam cand eram in floarea varstei.

Imi lipseste agitatie, imi lipsesc iesirile in parc, mersul cu metroul, babele din autobuz, camera mea urata din Bucuresti, cantina din ASE, locurile necunoscute, aglomeratia si chiar vesnicele spaghete Bolognese care eu singura stiu sa le prepat.
Cand voi ajunge in Bucuresti iar o sa uit cum e sa fiu inconjurata de atat zgomot, iar o sa ajung acasa obosita si voi dormi continuu, iar stomacul meu va avea o trauma cand va afla ca mancarea se va imputina, numai gandu ca trebuie sa imi cumpar singura de mancare va mai omora un nerv, iar va trebui sa ma obisnuiesc cu babele de autobuz si cu ispitele care vor fi la fiecare pas (ispite de genu: haine, MC, KFC).

Nici nu stiu de ce imi e mai dor.

Sectele studentesti

Cum niciodata nu pot sta linistita si mereu trebuie sa am cate un gand care sa ma chinuie, de cateva zile ma gandesc continuu si imi fac planuri legate de urmatorul an de facultate. Cum ar fi sa nu mai vad dracul chiar asa de negru, nici in ceea ce priveste caminul si nici asociatiile studentesti.

Am tot stat si am discutat cu lumea cum e la camin , o sa mor in mai putin de o saptamana, o sa plang dupa liniste, o sa ma cer cu colegele, o sa fug din Bucuresti sau exista sanse minime sa ma acomodez, sa ies din spatiul de confort?

Anul asta vreau sa plec cu ceva mai multe planuri, daca pana acuma am avut planuri legate de toate locurile in care o sa ies cand ajung in Bucuresti, cum o sa supravietuim noi fetitzele impreuna, daca vom stii sa gatim si cand vom avea prima cearta , acuma gandurile mele sunt putin mai intunecate, pentru ca nu voi cunoaste lumea cu care o sa stau, dar am si ganduri "marete", cum ar fi intrarea intr-o asociatie/ secta studenteasca. (poate nu ma voi razgandi in urmatoarele 2 - 3 luni)

Stiu ca am criticat destul de mult asociatiile studentesti si mereu le-am vazut doar partea mai putin buna, dar a avut Andreea grija de fiecare data sa imi puna in fata numai aspectele pozitive si sa ma certe de modul in care gandesc. Am intrebat-o ultima oara cand am purtat discutia despre asociatii, care e cheia intrarii intr-o asociatie, ce trebuie sa fac sa ma placa ? Am uitat sa va zic ca Andreea e de un an de zile in AIESEC si e un fan infocat a ceea ce inseamna asociatie studenteasca si in particular secta in care e ea AIESEC. Si povestindu-mi pentru a mia oara despre interviuri si despre ce a facut ea sa intre, mi-a spus la un moment dat ca asociatiile astea cauta persoane care sunt dispuse sa iasa din zona lor de confort. Adica sa renunt la tot ce ma face sa ma simt bine, asta a fost intrebarea care mi-a intrat in cap.

Am stat, m-am tot gandit daca vreau sa intru intr-o asemenea asociatie, daca chiar vreau sa accept toate punctele pozitive pe care recunosc ca si eu le-am gasit, si sa renunt a mai vorbi cu putina irone despre ele, facandu-le secte. A iesi din spatiul de confort nu inseamna a renunta la cine stie ce lucruri marete, sau a face cine stie ce fapte care te vor declara erou, ci inseamna sa acepti sa renunti a mai pierde vremea si a dormi de fiecare data cand simti ca metroul si galagia te-a obosit mult prea tare, inseamna sa acepti sa te implici, sa acepti sa inveti lucruri noi si mai ales sa fi gata sa ajuti si sa iti faci prieteni noi.

Poate exagerez putin laudand sectele, petru ca lucrurile marete sunt in fond niste lucruri mici care nu au schimbat pana acum lumea, dar cu siguranta au schimbat ceva in fiecare student care a acceptat sa fie facut sectant de alte persoane care au gandit ca mine pentru inceput.

Gossip girl - You know you love me

Gossip girl - a glamorous life. Cine nu si-ar dori asa o viata ? aparent fara griji, bani , petreceri selecte, prieteni, bautura, scoala de prestigiu. Aceasta viata este a catorva tineri care locuiesc in Upper East Side, un cartier select din New York. Ei invata la o scoala de prestigiu, unde nimic nu este exact cum v-ati astepta, fiindca exista Gossip Girl.

Gossip Girl este un personaj misterios , o blogerita anonima careia nu ii scapa nimic. Fiecare elev poate trimite tips-uri, si de obicei gossip girl ajunge o teroare pentru unii.
Viata luxoasa, bogatia, prestigiul, palesc cand vine vorba de iubire.

Serialul propune o succesiune si o desfasurare a evenimentelor mult mai rapida si mai alerta, are o gama mai diversificata in ceea ce priveste personajele:

Serena van der Woodsen (Blake Lively) - fata de bani gata care poarta cu ea un trecut umbrit de alcool,droguri,si petreceri in cercuri vicioase; toate acestea sunt date uitarii dar odata cu intoarcerea ei in Upper East, New York acolo pare ca o asteapta o noua viata, o noua etapa care pare a fi una mai linistita si mai "sanatoasa"

Blair Waldorf (Leighton Meester), cea mai buna prietena a Serenei, aceasta inselata de cea mai buna prietena, parasita de tata si total lipsita de dragostea materna, apare aparent ca o fata rece, lipsita de orice forma de dragoste fata de cei din jur, poate cu exceptia lui Nate Archibald, in cazul lui Blair,ca si in alte cazuri aparentele pot insela

( clic aici pentru a vedea vidioclipul melodiei Good Girls Go Bad - Cobra Starship ft. Leighton Meester)




Nate Archibald (Chace Crawford), influentat de parinti, aparent indragostit de cea mai buna prietena a iubitei lui si mai tarziu tradat de cel mai bun prieten al sau Chuck Bass, incerca totusi sa se mentina pe linia de plutire fiind prezentat ca un tanar cu capul pe umeri impovarat de problemele parintilor sai

Chuck Bass (Ed Westwick) cu siguranta cel mai efeverscent personaj care putea exista in Gossip Girl; diabolic, indraznet, trufas, duce o viata plina de excese intinsa pana la extreme, toate acestea determinate de lipsa parintilor care par a nu avea timp niciodata de copii lor

Sunt tineri si sunt plini de bani. Sunt frumosi si se imbraca in hainele ce sunt la moda. Sunt Blair, Serena, Chuck, Nate, Dan sau Jenny, si sunt elita Manhattan-ului. Cei mai bogati dintre bogati. Iar toate intrigile aparute, cine cu cine iese, si cine pe cine inseala, le poti afla doar de la Gossip Girl.

Gossip girl - singura voastra sursa despre vietile scandaloase ale elitei din Manhattan

p.s: persoanele mele preferate sunt Serena si Chuck.