zambete

Lumea din Bucuresti nu zambeste asta e clar.

Am analizat timp de mai multe zile gurile bucurestenilor si am ajuns la concluzia: bucurestentii sunt zgarciti in a oferi un zambet, au mereu acea fata nervoasa si suparata. Poate sunt cuprinsi de griji si obositi de ritmul agitat al vietii de aici din capitala, poate au o tristete pe suflet, poate le e prea foamne sau poate doar vor sa te ignore si poate astea sunt doar cateva din motivele pentru care bucurestenii refuza sa iti zambeasca.
Eu ma incadrez in acea categorie de oameni, care crede in puterea zambetului. Cand astept diminiata autobuzul oamenii batrani sunt cei mai nepritetenosi, copii sunt prea somnorosi ca sa poata face vreun gest, tinerii sunt cuprinsi deja de ritmul muzicii ce le suna in urechi, eu zambesc si trec mai departe. Ajung la metrou, dau peste acceasi respingere, dau nas in nas cu cineva la fel de grabit ca si mine, zambesc prietenosa pentru ca e o situatie amuzanta pana la urma, ma ocoleste si trece mai departe la fel in acelasi pas grabit, cu aceeasi fata morocanoasa. In metrou in orice loc as sta, pe saun, intr-un colt al unei usi sau in fata scaunelor, vad oameni care se privesc reciproc, dar nu schiteaza nici un zambet , poate doar iau un aer de superioritate si isi ridica nasul mai sus, eu acord acelasi zambet si celor care ma privesc si celor care par sa nu aibe o zi prea buna. La trecerea de pietoni, desi mintea imi zboara in alte locuri zambesc celor care trec pe langa mine, celor care din gresala ma ating, celor care se baga in fata mea doar pentru ca cred ca vor ajunge mai repede in acealalta parte daca sunt primii in fata trecerii de pietoni. Cand intru intr-un magazin zambesc vanzatoarelor, cand astept la coada zambesc celor de langa mine, pentru ca un zambet poate insemna mai mult decat o mie de cuvinte, un zambet iti poate schimba ziua, tot el creaza prietenii, zambetul te poate scoate din situatiile mai putin placute, zambetul ne face mai tanari, si mai frumosi.

De multe ori mi se intampla sa ma trezesc cat se poate de prost dispusa, sau sa fiu trista si ingandurata, sa fiu suparata, nervoasa si sa sufar pentru cine sti ce tampenie, dar mereu incerc sa schitez acelasi zambet prietenesc si sa nu afisez fata mica si morocanoasa. Un zambet inseamna pana la urma o responsabilitate, o responsabilitate ce mi-a asum de fiecare data cand zambesc cuiva. Zambesc pentru ca asta ma defineste si face parte din mine si sunt convinsa ca sunt dati in care oamenii au aprecizat gestul meu de a le zambi.

Asa ca bucuresteni chiar daca imi zambiti sau nu, tot veti avea parte de zambetul meu :)