Ce este brandul de tara si ce reprezinta acest "made in"?
Discutiile despre brandul de tara sunt la ordinea zilei, dar asta nu inseamna ca trebuie sa catalogam subiectul drept unul cazut in derizoriu. Atitudinile oamenilor se bazeaza, de cele mai multe ori, pe mituri, zvonuri si anecdote. Asa ca poate ar trebui sa ne gandim ce fel de zvonuri ar trebui sa dirijam in exterior, pentru a contura o imagine coerenta Romaniei.
Brandingul de tara este un set de programe care face ca un stat sa se diferentieze de altul. Acest proces are menirea de a oferi o identitate tarii respective, formand o imagine reala, pozitiva si atragatoare. In fond, este cartea de vizita a unei tari.
In primul rand, Romania trebuie sa recunoasca intern cine este, cu bune si cu rele. Dar mai ales cu rele, pentru ca s-a mintit pe sine si pe altii cu reclame internationale minunate cand realitatea de acasa era cutremuratoare.
Inseamna ca nu ar trebui sa ne preocupe vanzari pe termen scurt, desi turismul are nevoie de ele ca de aer pentru a reanima o economie anesteziata cu o supradoza. Inseamna ca trebuie sa plecam de la produs si sa ii privim cu luciditate plusurile si minusurile si sa ne asumam rezultatul acestei analize oricare ar fi el. Inseamna sa facem pace cu noi si sa ne asumam ca nu suntem si nici nu vom fi de talia Frantei sau Germaniei dar ca am putea invata ceva din lectia Portugaliei si Spaniei care mai intai au facut autostrazi si hoteluri si dupa aceea oferte comerciale.nseamna sa intelegem ca un brand este o promisiune pe care o putem livra. Si vai cat de greu este treaba cu livratul in tara asta de la guvern pana la agentiile de publicitate. Inseamna sa avem rabdare caci un brand este o experienta care se construieste in timp nu in doua luni. Inseamna sa vedem dincolo de clisee sau de filosofii ieftine despre romanii care au inceput si faurit lumea. Inseamna sa facem un plan pe termen lung si sa ne tinem de el.
Certificatul calitatii oferit de „made in” joaca un rol important pentru produse din industria alimentara, din cea a bauturilor, a cosmeticelor, a automobilelor si nu in ultimul rand pentru produsele din industria IT.
Astfel apare intrebarea, cum sta Romania la capitolul branduri asociate?
Conform unui top, cele mai valoroase marci romanesti sunt: Dacia, BCR, BRD-SGS, Petrom, Sensiblu, Rompetrol, Cris-Tim, Asirom, Altex, Domo, Mobexpert, Romstal, CEC, Poiana, Borsec, Arctic, Aldis, URSUS, La Dorna, Dorna, Flamingo, Jolidon. Avem aceste branduri, dar marea intrebare este cum le comercializam si le dezvoltam pentru a le face sa intre in categoria brandinguli de tara?
E important sa spui o poveste, cand vine vorba de brandingul de tara. De-a lungul timpului, daca facem o trecere in revista a punctelor forte pe care am incercat sa le promovam, prin campanii mai mult sau mai putin stangace, vom constata ca tocmai lipsa de consecventa este cel mai mare obstacol in calea atingerii obiectivului propus.
Sloganuri 100% romanesti, care nu spun mai nimic: de la „Eterna si fascinanta Romanie” de prin anii ’90 si pana la, cumva la fel de abstractul “Romania – land of choice” din 2009, care invaluie totul intr-un miraj greu de suprapus realitatii, au mai fost cateva tentative de branduire a frumusetilor patriei. In 2000 s-a incercat promovarea produselor romanesti in Romania, prin programul “Fabricat in Romania”. In 2004 s-a vorbit despre “Romania – simply surprising”.
Problema este in ce masura a fost comunicata esenta Romaniei pentru potentialii vizitatori prin acest slogan. Controverse nu au intarziat sa apara nici in ceea ce priveste mai recentul „Fabulospirit”, proiect initiat de Ministerul Afacerilor Externe.
Este greu sa vorbesti despre brandul de tara si sa nu te folosesti de clisee si mai ales sa cazi in acea latura a nationalismului. Un punct de pornire ar fi sa ne inlaturam acea inferioritate de care ne-am lasat invaluiti atatia ani, sa ridicam capul si sa schimbam mentalitatile. Inainte de toate ar trebui sa ne schimbam in interior pentru a putea schimba ceva la exterior si sa abandonam ideea ca suntem o cauza pierduta.
Sa invatam sa lasam crearea imaginii Romaniei nu pe baza unui joc de ping-pong, haotic ci sa umblam la detaliile care vor face intotdeauna diferenta.
Sa lasam brandingul de tara sa cucereasca lumea.
luni, 30 noiembrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
www. iqads.ro/SpotLight_read_10499/ce_spune_made_in_despre_o_tara_.html
RăspundețiȘtergere