Brand-ul de tara

Ce este brandul de tara si ce reprezinta acest "made in"?

Discutiile despre brandul de tara sunt la ordinea zilei, dar asta nu inseamna ca trebuie sa catalogam subiectul drept unul cazut in derizoriu. Atitudinile oamenilor se bazeaza, de cele mai multe ori, pe mituri, zvonuri si anecdote. Asa ca poate ar trebui sa ne gandim ce fel de zvonuri ar trebui sa dirijam in exterior, pentru a contura o imagine coerenta Romaniei.
Brandingul de tara este un set de programe care face ca un stat sa se diferentieze de altul. Acest proces are menirea de a oferi o identitate tarii respective, formand o imagine reala, pozitiva si atragatoare. In fond, este cartea de vizita a unei tari.

In primul rand, Romania trebuie sa recunoasca intern cine este, cu bune si cu rele. Dar mai ales cu rele, pentru ca s-a mintit pe sine si pe altii cu reclame internationale minunate cand realitatea de acasa era cutremuratoare.

Inseamna ca nu ar trebui sa ne preocupe vanzari pe termen scurt, desi turismul are nevoie de ele ca de aer pentru a reanima o economie anesteziata cu o supradoza. Inseamna ca trebuie sa plecam de la produs si sa ii privim cu luciditate plusurile si minusurile si sa ne asumam rezultatul acestei analize oricare ar fi el. Inseamna sa facem pace cu noi si sa ne asumam ca nu suntem si nici nu vom fi de talia Frantei sau Germaniei dar ca am putea invata ceva din lectia Portugaliei si Spaniei care mai intai au facut autostrazi si hoteluri si dupa aceea oferte comerciale.nseamna sa intelegem ca un brand este o promisiune pe care o putem livra. Si vai cat de greu este treaba cu livratul in tara asta de la guvern pana la agentiile de publicitate. Inseamna sa avem rabdare caci un brand este o experienta care se construieste in timp nu in doua luni. Inseamna sa vedem dincolo de clisee sau de filosofii ieftine despre romanii care au inceput si faurit lumea. Inseamna sa facem un plan pe termen lung si sa ne tinem de el.

Certificatul calitatii oferit de „made in” joaca un rol important pentru produse din industria alimentara, din cea a bauturilor, a cosmeticelor, a automobilelor si nu in ultimul rand pentru produsele din industria IT.

Astfel apare intrebarea, cum sta Romania la capitolul branduri asociate?
Conform unui top, cele mai valoroase marci romanesti sunt: Dacia, BCR, BRD-SGS, Petrom, Sensiblu, Rompetrol, Cris-Tim, Asirom, Altex, Domo, Mobexpert, Romstal, CEC, Poiana, Borsec, Arctic, Aldis, URSUS, La Dorna, Dorna, Flamingo, Jolidon. Avem aceste branduri, dar marea intrebare este cum le comercializam si le dezvoltam pentru a le face sa intre in categoria brandinguli de tara?

E important sa spui o poveste, cand vine vorba de brandingul de tara. De-a lungul timpului, daca facem o trecere in revista a punctelor forte pe care am incercat sa le promovam, prin campanii mai mult sau mai putin stangace, vom constata ca tocmai lipsa de consecventa este cel mai mare obstacol in calea atingerii obiectivului propus.

Sloganuri 100% romanesti, care nu spun mai nimic: de la „Eterna si fascinanta Romanie” de prin anii ’90 si pana la, cumva la fel de abstractul “Romania – land of choice” din 2009, care invaluie totul intr-un miraj greu de suprapus realitatii, au mai fost cateva tentative de branduire a frumusetilor patriei. In 2000 s-a incercat promovarea produselor romanesti in Romania, prin programul “Fabricat in Romania”. In 2004 s-a vorbit despre “Romania – simply surprising”.
Problema este in ce masura a fost comunicata esenta Romaniei pentru potentialii vizitatori prin acest slogan. Controverse nu au intarziat sa apara nici in ceea ce priveste mai recentul „Fabulospirit”, proiect initiat de Ministerul Afacerilor Externe.

Este greu sa vorbesti despre brandul de tara si sa nu te folosesti de clisee si mai ales sa cazi in acea latura a nationalismului. Un punct de pornire ar fi sa ne inlaturam acea inferioritate de care ne-am lasat invaluiti atatia ani, sa ridicam capul si sa schimbam mentalitatile. Inainte de toate ar trebui sa ne schimbam in interior pentru a putea schimba ceva la exterior si sa abandonam ideea ca suntem o cauza pierduta.
Sa invatam sa lasam crearea imaginii Romaniei nu pe baza unui joc de ping-pong, haotic ci sa umblam la detaliile care vor face intotdeauna diferenta.

Sa lasam brandingul de tara sa cucereasca lumea.

ultimele filme

In sfarsit apuc sa va povestesc ce filme am mai vazut. Saptamana trecuta, miercuri seara desi eram extrem de obosita si de ocupata, tot am mers la film.

Am vazut mult asteptatul film 2012. Mie mi-a placut foarte mult fimul, desi ma asteptam sa ma miste mai mult, sa fie putin altcumva, sa aibe un alt impact asupra publicului. Efectele speciale sunt extrem de bune, dar actiunea filmului lasa de dorit. Mie mi s-a parut ca dureaza si putin cam mult, aproape 3 ore, dar in fond nu avea cum sa fie un film cu scurt, pentru ca sfrasitul lumnii nu se poate produce nici prea repede.

Despre ce e vorba in film?

Ne aflam in anul 2012. Jackson Curtis este un tata divortat, a carui fosta sotie s-a mutat impreuna cu cei 2 copii ai lor la noul ei iubit. Angajat ca sofer de limuzina, dar aspirand la o cariera de scriitor, acesta isi ia copiii intr-un week-end pentru o mini-excursie la parcul National Yellowstone. Aici cei 3 descopera ca mai multe sectiuni ale parcului sunt inchise de catre armata si oameni de stiinta ai guvernului.

Dupa ce il intalneste pe Charlie, un angajat la radio, care crede ca toate aceste semne indica o catastrofa majora ce va duce la sfarsitul lumii, Jackson devine suspicios. Pamantul incepe sa aiba fisuri ingrijoratoare in zona Los Angeles-ului, iar catastrofele naturale progreseaza mai repede decat ar fi anticipat cineva. Jackson se intoarce in L.A. pentru a o salva pe fosta sotie si pe iubitul acestuia, inainte ca Los Angeles-ul sa se scufunde in Oceanul Pacific.

In timp ce oamenii mor peste tot in lume din cauza cutremurelor ce pareau sa nu se mai opreasca, Jackson se intoarce iar la parcul Yellowstone, unde il cauta si il gaseste pe Charlie, tipul care i-a spus ca sfarsitul e aproape pentru a afla mai multe raspunsuri.

Profetia care spunea ca sfarsitul lumii va fi pe 21 decembrie 2012, data ce marcheaza sfarsitul calendarului mayas se dovedeste pana la urma a fi adevarata, iar Jackson incearca tot posibilul sa-si salveze familia si sa asigure ca umanitatea nu va fi complet stearsa de pe fata pamantului.

Chinezii sunt cei care au construit 3 nave care va salva doar oamenii importanti si pe cei care au avut bani si au stiut cui sa-i dea pentru a putea intra si supravietii dezastrului.

Un alt film care l-am vazut in weekend, dar nu la cinema este INGLOURIOUS BASTERDS ( Ticalosi fara glorie). Face parte din categoria filmelor sangeroase, la care trebuie sa iti astupi ochii la unele imagini . Mi-a placut filmul pentru veridicitatea de care a vrut sa dea dovada, actorii vorbinf atat engleza, franceza cat si germana, dar si italiana. Nu mi-a placut cum a jucat Brad Pitt, mi se parea ca isi forteaza personajul pentru a face unele gesturi si e socant faptul ca Hitler moare ucis de Shosanna.

Dar este un film bun ce merita sa fie vazut.

Ce se intampla in film?

In timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, in Franta ocupata de catre nazisti, adolescenta evreica Shosanna este martora exterminarii familiei sale de catre colonelul german Hans Landa. Reusind sa scape cu viata si sa fuga la Paris, Shosanna devine proprietara unui cinematograf. Fata este pusa intr-o situatie nedorita atunci cand un infatuat ofiter german isi convinge superiorii ierarhici sa reprezinte un film de propaganda nazista tocmai la cinematograful parizian la care muncea ea, moment in care Shosanna intrevede si posibilitatea de a-si pune in aplicare planurile proprii de razbunare.
In acelasi timp, locotenentul Aldo Raine organizeaza un grup de soldati de origine iudaico-americana cunoscuti sub numele de "The Basterds", care urmau sa fie trimisi in fata plutonului de executie pentru faptele lor reprobabile, incredintandu-le misiunea aparent sinucigasa de a patrunde pe teritoriul Frantei si de a incerca sa-i ucida pe conducatorii celui de-al treilea Reich, ajutati fiind de catre actrita germana si agenta sub acoperire Bridget von Hammersmark.

Si ca o completare si imagine pe care nu putea sa o vad, de fiecare data cand Ticalosii lasau pe cineva din armata nemteasca sa scape, il intreba daca va mai purta vreo data uniforma si cu gandul ca nu se va mai intampla asta le lasa un semn, pentru a-si aduce aminte mereu de locul din care au facut parte, le inscriptiona pe frunte sigla nazista.

Sunt filme bune ce merita vazute.

Weekend placut.

Fiecare vecin in felul lui

In lunga mea viata am schimbat mai multe locuinte si astfel am avut parte de mult mai multi vecini, vecini de apartament, vecini de casa. Vecinii sunt acele persoane nu intotdeauna placute, dar cu care te saluti, mai schimbi o vorba doua si despre care povestesti in anumite situatii, una din sitatii e chiar asta. Intrii pe blog si povestesti cititorilor tai despre ce a mai facut vecinu ala ciudat, cine te supara in fiecare diminata, cine ti-a stricat chefu ala mare si cine are grija de animalele tale atunci cand tu esti plecat.
Ok, eu o sa o iau pe rand si o sa va povestesc de toti vecinii mei.

Primii mei vecini au fost cei pe care i intalneam pe scara blocului, in tineretea mea cand locuiam la bloc. I putem numii vecinii de apartament. Eu stateam la etajul 2 sin 4. Blocul meu era plin de copii apropiati varstei mele, dar eu i-am cunoscut destul de tarziu, nu eram genu de copil care isi petrecea ziua in fata blocului. Lumea de la parter imi era necunoscuta, cel putin initial, pana am ajuns sa socializez in cele din urma cu copii vecinilor de la parter. Aici la parter locuia o femeie de care imi era frica mereu, mereu tipa la mine, mereu se lua de cei care faceau galagie. In parte opusa vecinei rele era un vecin care mereu tipa la copilul lui, de obicei eram si noi partasi la cearta. Copilul ala nu facea nimic bine si era mereu certat, probabil si-o si merita, eu una aveam o problema cu unghiile ei prea mari. Un copil nu are motive sa aibe unghiile mari, punct.
La etajul 1 aveam o prietena buna, Alina. Mereu ne intalneam una la alta, mereu statea la povesti pana seara tarziu, cu ea ma jucam cu papusile si cu mingea. Cu ea mergeam la magazinu dintre blocuri. Era o vecina ce s-a transformat in prietena. Sub apartamentului meu, era o familie de care imi era frica. Nu cred ca i vazusem de prea multe ori, da mereu se certau. Niciodata nu aveam treaba cu ei. Si tot la etajul 1 era o vecina care nu o suportam. Mereu isi cumpara lucruri ca ala mele, si incerca sa fie ca mine, deci din start am scos-o din lista vecinilor cu care pot socializa.
La etajul meu cunosteam cei mai multi oameni. Langa mine statea o femeie care pur si simplu nu stia sa gateasca, dar cand se facea ora 3, coridorul era improspatat cu mancarea ei arsa, isi astepta sotul asa cum merita, cu mancare arsa si necomestibila. Da ne intelegeam bine eu ei. In fata apartamentului lor era o garsoniera, care era mai mult goala, o mai inchiria lumea din cand in cand, da pentru mine era locul bantuit de fantome si mereu trebuia sa alerg cand treceam pe acolo. In dreapta apartamentului bantuit statea Roxi. Roxi era mai mica ca mine cu vreo 3 ani, da ne intelegeam foarte bine. Mergeam la dans imperuna, de fapt eu am introdus-o in tainele dansului, imi facea tema la germana, mama ei era croitoreasa si ne dadea sa ne facem haine la papusa, cand plecau ai mei ma lasau sa stau la ea. In principiu Roxi si familia ei au fost cei mai apropiati vecini ai nostri. Cand ramaneam fara zahar mergeam la Roxi, cand nu mai aveam oua tot la Roxi mergeam. Mamele noastre cand se intalneau pe coridor ramaneau cate o ora de vorba, erau niste vecini draguti.
La etajul 3 nu stiam decat pe vecina de deasupra apartamentului meu. Si daca vroiam sa nu i cunoastem nu am fi reusit, pentru ca ei aveau mereu o problema, uitau apa deschisa la baie si asta se intampla in mod regulat.
Iar de la etajul 4 nu stiam pe nimeni, era etaju la care nu ajungeam niciodata si nu salutam pe nimeni.
Cand am plecat de la apartament mi-a parut rau, dar nu dupa vecini.

Ajunsa in noul cartier, la casa am cunoscut alti vecini, vecinii de pe strada. Nu am avut prea multa lume de cunsocut pentru ca starda e inca in constuctie, lumea inca mai construieste si inca se mai muta. Dar cel mai vechi locuitor al strazii este Sile. Sile stie tot ce se intampla pe strada si nu numai. Sile este un cuceritor si un vecin dispus sa te ajute oricand. Daca se intampla ceva, Sile este cel care stie primu cauza problemei. M-am inteles foarte bine cu Sile de la inceput, desi avem noi idei care se bat cap in cap, dar sunt sigura ca nu mai exista cineva ca Sile, indoctrinat ca el.
In fata casei mele, si langa Sile sta Dani. Pe Dani il stiam din generala, a fost colegul din fata mea si cel care ma ajuta la lucrarile de la engleza, era o adevarata sursa de inspiratie. Am uitat sa precizez ca toti 3 aveam aceeasi rasa de caine si ni s-a spus de catre omu care venea cu cititul apei ca suntem strada cu cei mai multi caini. Si am uitat sa va zic, Sile iubeste cainii si masina pe care o conduce, cerd ca e cea mai curata masina de pe planete, o spala zilnic, este un fel de altar al sau. Dani e copil simpatic, discutiile noastre se rezuma la amintiri de generala, de liceu si intamplari de pe strada in lipsa mea. Dani are o sora. Nu aveam noi prea multe de discutat, dar imi place sa ma intalnesc cu ea, imi aduce o aminte de mine in tineretea mea.
Langa Dani s-a mutat de curand o familie, nu stiu sigur, vreo 2 femei si un barbat. Pe ele nu prea discut, da imi plac cainii lor mici si intre timp le-am aflat si preferintele muzicale, mereu asculta in masina o melodie cu care incepea telenovela "Salome", sigur stiti despre ce vorbesc.
Iar dupa ele, comunicarea si cunoasterea vecinilor se opreste.
Putini vecini, simpatici, fiecare cu ideile si cu tampeniile lui, da de fiecare data cand plec la Bucuresti mi se face dor de ei. I-am spus asta de cateva ori si lu'Sile si lu'Dani, dar nu mi-au raspuns la fel, ci doar au zambit, dar stiu ca si lor le e dor de mine, pe cine mai urmareste Sile cand sunt plecata, cui mai face Dani DVD-uri cand eu nu sunt aici, cu cine se mai certa Sile si mai ales cu cine mai depaneaza Dani amintiri ?

Iar ultimii vecini cu care am avut de a face au fost vecinii bucuresteni. Doar pe tanti de langa apartamentu nostru am cunoscut-o, si nici pe ea prea bine, doar Danu a reusit sa comunice cu ea atunci cand ne-a certata ca am am facut galagie si sotul ei nu a putut dormi. L-am ma cunsocut pe Alin, dar v-am mai povestit de el, copil mic, un fel de zeu in rendul copiilor de pe acolo. Vecinii bucuresteni au ceva specific, urmarasc lume de la geam, si mai ales stau in fata blocului pe bancute si rod seminte pana seara tarziu. Eu nu i stiam pe ei, dar ei cu siguranta stiau cate ceva despre mine, cu siguranta la ce ora plec si vin acasa, cand ies la cumparaturi si altele.

Alti vecini? Cei de la camin, dar inca nu am povesti legate de ei.

Voi ce fel de vecini aveti?

Tortul de pe jos

De obicei nu sunt un copil neatent, eu sunt omul cu ordinea si disciplina si ganditul in perspectiva, dar din cand in cand se mai intampla si cate o exceptie.

Saptamana trecut, cuprinsa in ultimul task si cu prietenia dintre membrii echipei, pentru ca era ziua lui Cami, i-am anuntat pe toti, ca vom manca tort, faptul ca vom cumpara sucuri si vom sarbatorii macar putin la locul nostru de intalnire.
Desi metroul nu mergea, si traficul era cu fundu in sus si lumea lua cu asalt ratb-ul, eu tot nu am renuntat si am cumparat tortul. A fost un tort plimbat care nu a patit nimic, nici un tramvai, nici cat l-am carat la camin, nici in metrou, nici cand am urcat scarile cu el si nici atunci cand l-am pus pe scaun nu a patit nimic.
Multumita ca am ajuns inaintea lui Cami, ca astfel surpriza va fi mai mare, mi-am tras si eu inima, mi-am gasit un scaun si am asezat in graba paltonul peste cutia cu tort din dorinta de a nu vedea sarbatorita tortul.
Si cand toti eram la masa, si cand spuneam ca avem o surpriza pentru Cami, cand sa scot cadoul, il aud cum pica. Ochii mi se mareau si nu imi venea sa cred ca chestia aia dulce e pe jos. Restul oamenilor se uitau la mine si nu intelegeau de ce nu fac nimic. Torul era pe jos, a cazut perfect cu fundu in sus.

Probabil daca imi propuneam sa se intample asta nu iesea deloc asa, tortul nu avea cum sa cada exact asa, dar in fond totul a fost amuzant si Cami a avut o surpriza mai putin obisnuita, un tort de pe jos.

Cu toate ca nu a iesit totul perfect sunt mandra de mine ca m-am motivat si m-am implicat in a face o surpriza.

si fu si task-ul 3

acum oficial sunt membru ASER. daca vreti sa vedeti toata lista clic aici

Sa va povestesc despre ultimul task, care mi s-a parut cel mai complex si cel mai greu. Task-ul era implementarea ASER Brasov. Imediat am si sarit in sus de bucurie, uite ce bagat in seama e Brasovul. ASER vrea sa se extinda si tocmai Brasovul l-a ales pentru a face asta. Sincer ma asteptam la inceput ca una din echipe sa castige si sa ni se spuna ca proiectele noastre chiar se vor realiza, dar ne-a povestit Raluca ca este destul de greu sa realizam acest lucru, pentru ca este destul de complicat sa recrutam primii voluntari, si dupa aceea sa fim alaturi de ei fizic pana vor putea pune pe picioare primele proiecte.

In acest ultim task, fiecare membru al echipei trebuia sa aibe o functie, un departament si un proiect pe care sa il coorodneze. Presedintele era cel care nu avea nici o functie si nici un proiect. Am stat si am cantarit ceva vreme, daca vreau sa fiu presedinte, ce face presedintele, pentru ca atunci cand citeam functiile lui mi se parea ca presedintele are o functie destul de plictisitoare, adica el stabileste intalnirile si creeaza viziunea si strategia echipei, dar ce conteaza cand restul echipei au un departament si un proiect in spate.

Si m-am tot gandit, si am rugat pe toata lumea sa imi spuna cu ce se ocupa presedintele, in afara de stabilit intalniri si dupa lungi dezbateri am hotarat sa fiu fictivul presedinte ASER Brasov.

A fost cel mai greu task, cel mai complex si cu cele mai scurte nopti. Pentru ca am cam tras de vreme si pentru ca nu am lucrat tocmai productiv chiar de la inceput s-a cam observat, pentru ca in ultimele 2 zile eram extrem de aglomerati, incordati si putin nervosi. Dar ne-am mobilizat, am creat site-ul ASER Brasov, fiecare departament si-a creat propria lui strategie, fiecare proiect a fost implementat pentru specificul Brasovului, am creat bugetul, Gantt-ul epntru intreg anul, afisele de recrutare si flyerele pentru a ne face cunoscuti in randul studentilor, le-am pus cap la cap si ne-a iesit un proiect extrem de bun.

Eu ca si presedinte am creat impreuna cu departamentele obiectivele care dorim sa le atingem, pozitionarea ASER-ului in relatia cu media, cu facultatea si cu studentii, implementarea, strategia, valorile ce le vom promova si mai ales ce imi propuneam eu pentru ASER ca si echipa.
Acum pot sa va spun ca presedintele nu stabileste numai intalnirile, ca desi nu are un departament si un proiect de implementat nu are deloc o functie plictisitoare.

Ca la fiecare prezentare am avut emotii, am fost opriti de sunetul depasirii celor 12 minute, pentru ca nu ne-am incadrat in timp, dar a fost un proiect la fel de bun ca si primele doua si la fel de interesant si muncit ca fiecare proiect a tuturor echipelor.

Am cu ce ma mandri acuma. :)

p.s: v-am pus afisul nostru de la task, pentru recrutarea primilor ASERisti

Laser tag

Duminica am fost si eu pentru prima data la Laser tag.

Probabil unii stiti, daca nu aflati acuma ce e laser tag. E un joc de echipa, in care jucatorii incearca sa obtina puncte tragand cu o arma care emite raza inflarosie. Fiecare dintre particpianti la joc sunt echipati cu cate o vesta si o arma. Iar atunci cand tragi cu arma trebuie sa ataci numai in anumite puncte de pe vesta, in general in piept, la umeri si in spate. Cand tragi cu arma trebuie sa ti apasat pe un butonas mic atasat pe arma si dupa 5 sau 6 trageri trebuia sa astepti sa ti se incarce arma.

E un joc asemanator cu paintball-ul, doar ca lumea spune ca asta nu e dureros. Ok, la mine a fost dureros.

Duminica seara, m-am intalnit cu lumea de la ASER, cei care aveau chef de lupta si de joaca. Am mers la Eroii Revolutiei, locul de intalnire la City Mall. Ne-am impartit in 2 echipe, fiecare echipa era formata din 10 oameni. Echipa rosie si echipa verde. Eu am fost in echipa rosie, si noi am fost si echipa care am pierdut. Dar era multa lume care juca pentru prima data. Nu o sa va zic pe ce loc am iesit la sfarsitul jocului, dar m-am ofticat si am ca motiv, faptul ca era prima data cand trageam cu arma cu inflarosu. Si toata lumea tragea in mine, chiar si cei din echipa mea.

In mare jocul e foarte tare. In afara faptului ca te oboseste cu adevarat, chiar daca initial ai impresia ca 15 minute nu iti ajung, nu e deloc asa. Dupa cele 15 minute iesi transpirat tot si mai ales obosit. Mi-a placut faptul ca locul de desfasurare era destul de mare, ma cam enerva ca bagau fum si ma dureau ochii, dar erau efecte importante pentru joc. Am alergat, m-am ascuns, am tras cu arma, am murit de mai multe ori, dar am omorat si eu pe altii si normal ca la sfarsit am iesit si cu o vanataie. Dar chiar e distractiv jocul si o sa mai merg.

Daca nu ati mers pana acuma, puteti incerca. O sa va distrati cu siguranta.

Task-ul 2

Gata a trecut si cea de-a doua saptamana si prezentarea taskului 2.

Cand am intrat in perioada de proba la ASER am crezut ca va dura o vesnicie. Da chiar m-am inselat. Intalnirile din timpul saptamanii pentru a lucra la task, trainingurile din weekend si iesirea de duminica au facut totul sa treaca mult mai usor si cam cu parare de rau, am ajuns la ultima saptamana. Dar sper sa ajung sa va povestesc si de excursia ce va urma dupa si de toate proiectele in care ma voi putea implica.

Taskul 2 a fost o campanie de CSR pentru partenerul oficial al ASEr-ului, BRD. Habar nu aveam ce inseamna cu adevarat o campanie CSR, auzisem termenii prin difeirite contexte, dar nu stiam cu ce se mananca.

La prima intalnire, luni Catalin, ne-a povestit ce stie el despre campaniile CSR, am vorbit cu totii in functie de cunostintele si de tot ceea ce ne mai trecuse pe la ureche. Ne-a luat cam mult sa ne decidem asupra ideii, am incercat sa gandim ca si cum am putea pune in realitate campania si sa facem totul cat mai realist, din cauza asta, am renuntat la unele idei.

Ce idee am avut? Noi am realizat o campanie CSR pentru BRD in care ajuta licee de arta cu profil muzical care nu sunt dotate corespunzator. Vreau sa ma laud si sa zic ca a fost una din cele mai bune campanii, pentru ca ne-am gandit si ne-am legat extrem de mult de detalii. Eu m-am ocupat de grupul tinta. Aveam voie sa prezentam numai 5 slide-uri, si astfel ne-am impartit munca, fiecare se ocupa de ceva, impreuna am hotarat cum vor arata afisele, flyerele, si cum va suna spotul, care a fost punctul nostru culminant in prezentare.

Prezentarea a avut loc pe o muzica usoara, iar spotul a intrat pe o alta melodie, iar Alin a fost exceptional. La terminarea spotului, toata lumea aplauda si aplauda si chiar a fost un sentiment dragut sa vezi ca ceea ce ai lucrat a fost placut si apreciat de cei carora le-ai prezentat. Campania noastra se desfasura in 6 orase, avea un buget cam maricel, de 250 de mii de euro, dar trebuie avut in vedere faptul ca instrumentele sunt extrem de scumpe.

Iar la sfarsitul prezentarii l-am rugat pe Tudor, membru ASER sa incerce sa cante macar putin la una din chitarile care le aveam ca prezentae. A fost cel mai tare moment cand Tudor saracu canta la chitara fara o coarda si cu cardul de la o alta banca. Multumim Tudor, pentru ca ne-ai facut sa fim mai apreciati de cei prezenti !:D

De mult nu am mai avut atat de multe emotii cand prezentam un proiect, dar am avut multe asteptari si pretentii de la proiectu de saptamana trecuta.

Cread ca am innebunit oamenii de cat am vorbit despre asta in weekend, dar chiar sunt mandra de ce a iesit. Si Dea si Raluca, mentorii nostrii au fost alaturi de noi, ne-au supartat miile de idei si devieri de la subiect, si ne-au sustinut.

Saptamana viitoare o sa va povestesc de ultimul task, e interesant si am o mie de ganduri legat de el.

Ciocolata

Stiti de ce imi e mie extrem de dor? De ciocolata cu cafea, cafea pe care o pregatea Didi si ciocolata care era in cantitati mari tot la Didi in dulap. E adevarat ca nu de fiecare data primeam ciocolata, dar avea grija Danuta sa se maţâie putin si sa se alinte, ca mai apoi fara sa ne dam seama terminam ciocolata si noi tot nu ne saturam.

Ciocolata poate fi considerata ca fiind un foarte bun prieten al multora, pentru ca ea este de fiecare data langa tine si in gandurile tale. Cand esti suparat mananci ciocolata, cand vrei sa faci un cadou mic cuiva i iei o ciocolata, cand vrei ceva dulce tot la ciocolata te gandesti, cand iti e foame si nu prea ai ce sa mananci, iei cateva bucati de ciocolata ca sa iti linistesti stomacul, cand vrei sa ai iar energie, mananci ciocolata si uite asa gandurile si placerile noastre sunt mereu indreptate spre ciocolata.
Zilele trecute am auzit o discutie despre ciocolată si baieţi, din care rezulta ca acest produs dulce e in topul femeilor, iar barbatii sunt imediat dupa, dar foarte rara înaint.

E o intreaga discutie despre beneficiile si punctele slabe ale ciocolatei. Ba ca igrasa, ba ca provoaca acnee, ba ca ar contine plumb si nu stiu ce patesti, ba ca provoaca insomnii, dar astea nu sunt decat motive pentru a ne lua gandu de la ea si a arata ca facem parte din oamenii care pot trai si fara a consuma aceasta ispita.

Eu cand mananc ciocolata ma simt bine, am o fericire interioara si sunt dati in care recunosc ca nu ma pot concentra la nimic pana nu stiu că am mancat macar o bucatica de ciocolata.

In concluzie, da, recunosc iubesc ciocolata. Voi ?

De ce imi place mereu sa spun ca sunt suparata

Probabil nu stiti, dar mie imi place de multe ori sa spun ca sunt suparata desi nu sunt, doar ca imi place sa atrag atentia si asta e un lucru stiut.
Eu ma supar tare extrem de rar si imediat imi trece pentru ca uit cauza motivelor supararii si nici nu imi place sa fiu bosumflata si suparata pe cineva, cand viata poate fi asa frumoasa atunci cand zambesti si esti in armonie cu toata lumea.

Si totusi de ce imi place sa zic ca sunt suparata ?
Pentru ca sunt "mititica" cum zice Radu si lumea vrea sa ma alinte si se interseaza de ce m-am suparat si ce am patit si mie imi sare inima din piept cand vad cat mai iubeste lumea si ca incearca sa ma apere si sa ma protejeze printr-o folie, astfel sa nu fiu atinsa de ceea ce m-ar deranja si supara.

Ce motiv mai am sa pretind ca sunt suparata? pentru ca lumea vrea sa zambesc si sa incerc sa fac glumele mele proaste care de obicei nu prind la lume, dar cred ca totusi este apreciat faptul ca imi dau interesul sa nu fiu o persoana acra si lipsita de umor.

Inca un motiv de a avea voie sa fiu suparata: cioclolata. Atunci cand spui ca esti suparat pe cineva, fara a avea un motiv intemeiat, dar sa stii sa iti sustii supararea si sa stii ce sa ceri, cu siguranta ai de castigat. Nu e un castig extrem de semnificativ, dar de multe ori e extrem de placut sa primesti o ciocolata si sa o imparti cu cel care ti-a dat-o.

Pana maine, sa stiti ca sunt extrem de suparata, doar pentru ca ma voi trezi la ora 6. Dar promit ca imi va treace daca primesc ciocolata. :)

Nervi

Sunt nervoasa! Si am si motive.
Sa va explic de ce sunt iritata.

Vineri am fost la cantina si am fost fericita ca am prins prajitura. Sa gasesti prejitura la cantina e un lucru mare, daia am si ras in sinea mea de multimita ce eram. Dupa mancarea la cantina, am fost un copil tocilar si am intrat in biblioteca, ma chinui de 2 saptamani sa imi gasec o tema pentru poriectul de la investiti si pentru ca trebuia sa pierd vremea timp de o ora, am zis ca neaparat intru in biblioteca si nu mai ies pana nu gasesc si eu ce sa scriu la proiect, pentru ca saptamana viitoare trebuie predat.
Intru in minunata biblioteca de la Moxa. Batea vantu pe acolo, nimeni nu mai merge la biblioteca in ziua de azi, si sincer au si motiv. Pai e 10 noiembrie si ei inca nu si-au actualizat baza de date, inca nu pot imprumuta carti, e un business acolo, adica daca tu nu poti sta la biblioteca si sa lucrezi acolo, trebuie sa mergi si sa iti tragi la xerox, ca daia se cheama biblioteca, ca nu imprumuta carti. Bravo Ase. Cand va actulaizati baza de date, la anu reusim sa imprumutam carti sau incet incet cu toate xeroxurile o sa imi creez propria biblioteca in curand acasa? Am exagerat putin, dar ma enrveaza ca te oblica sa stai acolo sau sa xeroxezi, pai eu am noroc ca nu imi trebuiau decat cateva capitole din 2 carti, dar daca imi trebuiau 5 carti ? 5 carti trebuia sa xeroxez.

Si mai sunt nervoasa si pentru ca in timp ce eu eram cu capu printre cartile de investitii, "doamnele" de la biblioteca erau tratate ca doamnele, o tanti de la cantina le aducea 2 platouri cu prajituri. Pai stai asa, ele sunt studente? D-aia nu are studentu prajitura cand se duce sa manance, pentru ca ele sunt luate de unii si altii si studentul primeste un sfert din cate i era destinate . Nu imi convine pentru ca nu e corect. Dar ce pot face? sa scriu in cutia cu sugestii, sa ma angajez la bucatarie, sigur nu ar rezolva nimica. Si mai am un motiv sa fiu nervoasa.

Eu am o materie care are un nume pompos si interesant pana la urma, "Managementul calitatii proceselor economice", zic eu ca e o materie cu viitor, dar nu ,noi la materia asta stiti ce facem? Trebuie sa traducem carti din engleza. Stati, nu va ganditi ca m-am transferat si fac facultatea in engleza, nu eu sunt la sectie de romana, dar trebuie sa traduc texte. Nu m-as plange daca ar fi usoare, dar sunt texte greoaie si pe langa faptul ca le traduci vrea sa invatam sa lucram in nu stiu ce program, sa invatam sa facem scheme si norisori si le vor traduse si scrise provesionsit, cu diacritice. Nu ma supara ca trebuie sa scriu cu diacritice, ca trebuie sa tastez la calculator, ma enrveaza faptul ca ne exploateaza si ne da noua sa traducem. Ce legatura are materia cu traducerea? Iara sunt prea ingusta la minte si nu vad ideea de fapt, iara comentez si ma enervez doar de dragu de a fi un student impotriva a ceea ce vrea scoala sa ma invet.

V-as explica mai multe legat de materia asta si de ce sunt nervoasa, dar inchei inainte de a da totul din "casa".

Primul task

intalniri, mailuri, idei si emotii pentru indeplinirea primul task.

Raluca si Dea ne-au cam tras de manuta la inceput, dar pe parcurs am inceput sa reactiuonam si noi. De fiecare data cand ne intalneam, normal in fata facultaii de mareketing, ne mai vedeam cu 2 sau 3 echipe ASER-iste care cautau un loc pentru rezolvarea taskului. La prima intalnire, am venit cu ideile, am ras cu gura pana la urechi, ne imaginam deja cat de haiosi vom fi si am si hotarat pe ce idee mergem. Ca sa stiti si voi, taskul suna ceva de genu, "Socheaza-ne cu...", adica sa luam un produs si sa-i gasim o noua intrebuintare. Zis si facut, normal ca m-am intrecut pe mine si am venit cu o idee creata numai buna de indreptat, daca tot sunt fan placa, de ce sa nu folosim placa pe post de gratar si sa facem mici la gratar, sub sloganul "Nu au cum sa nu iti placa micii la placa".
Ne-am intalnit si a doua zi, am fixat anumite probleme, am pus in mare "campania" pe foaie, ne-am distrat iar si iar de ideea noastra mareata si ne-am impartit intr-un fel sau altu sarcinile. Kike a fost un dragut dracusor, care i ispitea pe baieti cu ideea de a folosi placa fetelor pentru prajirea micilor, am avut si o veioza, o oglinda, care realiza imaginile fetei care se oglindea, nu au lipsit fetele pitzi care ieseau in club si baietii care jucau table. Noi am vrut sa transmitem spiritul nonconformism care ar trebui sa ne cuprinda pe toti, o lume "perfecta" am zis noi, in care caminul este un loc modern in care baietii si fetele impart aceasi camera. Alex s-a ocupat de spot, iar eu de slide.
A venit ziua de vineri, ne-am intalnit pentru ultimele detalii, ne-am luat maicile, sau ele ne-au luat pe noi si am plecat spre 2013 (pentru cei care nu stiu, asta e o sala din cladirea ciberneticii unde se tin majoritaea prezentarilor). Acolo ne-am intalnit cu ceilalti aseristi, ne-am agitat putin si de la ora 17 am ras continuu 2 ore, toate prezentarile au fost foarte funny, am vazut telefonulmobil perfect sub forma de geamantan, ochelarii care iti dau o alta perspectiva a vietii, pastilele care iti dau neuroni, dopuri pentru impodobirea bradului de craciun si altele care nu mi le mai aduc aminte, dar toate au avut acea chestie care nu te lasa sa nu razi.

Prezentarea noastra a iesit bine, la inceput lumea nu stia ce produs avem, ce vrem sa facem. Am inceput cu un slide serios si pe parcurs am dezvaluit ideea noastra mareata. Baietii au jucat cel mai bine si nu mai imi aduc aminte toate aplauzele si fetele celor prezenti, dar stiu ca atunci cand Alex a pus micu in placa lumea era cu gura la urechi si cu ochii mari. Ne-am atins scopul si ne-am distrat toata seara.

Mentorii nostri, Dea si Raluca ne-au fost alaturi si ne-au spus ca am fost draguti. Sunt sigura ca asa a fost. Cu toata distractia si cu toate ideile, eu am inceput sa ma acomodez la ceea ce inseamna lucrat in echipa, desi nu am fost extrem de multumita de cum ne-am descurcat, dar invatam si inca cateva prezentari si nu o sa mai fug de vorbitul in public si de prezentarea proiectelor.

Acum urmeaza taskul 2 si alte intalniri, zeci de mailuri primite si trimise, ras, scurtarea intalnirilor pentru pupici, proiecte si teme la facultate facute pe ultima suta de metrii, cafea si agitatie.
O saptamana cat mai usoara :)

Cele mai grele decizii

Nu scriu postu asta cu un anumit motiv, pentru ca acuma mi-as fi dat seama ce decizii importamte am luat sau daca am luat deciziile bune la momentul potrivit, ci pur si simplul m-am gandit ca e un bun subiect de abordat.

Daca ne gandim la definitia din dex o sa ne dam seama ca de multe ori incalcam definitia si luam hotarari fara a sta sa le analizam, fara sa examinam situatia, fara sa fim fermi si hotarati. Facand toate asta, incalcam legea dexului si folosim cuvinte fara sa intelegem ce inseama ele?

Luam decizii de la varste destul de fragede, atunci cand parintii ne pun sa alegem daca vrem o bomboana sau o ciocolata, pentru ca nu avem voie prea multe dulciuri si noi trebuie sa hotaram ce ne place mai mult, actionam din instinct, decidem gandindu-ne la un singur factor, cand de fapt lucrurile erau mai complicate, nu suntem fermi de cele mai multe ori pe decizia care am luat-o si mai ales, sunt dati in care nici nu realizam ca de fapt am luat o hotarare care ne va influenta intr-un mod sau altu.

Ce decizii majore avem de luam in viata? O sa ma raportez la mine si la cum vad eu lucrurile.

1. prima decizie e cum am zis mai sus, la varsta de 5-6 ani in care trebuie sa alegem acel lucru dulce care chiar ni-l dorim.
2. pentru mine a fost un moment important mersul la gradinita. Atunci a trebuit sa decid ca sunt un copil care a crescut si poate sta fara parinti, ca sunt convinsa ca se vor intoare dupa mine si dupa o saptamana am luat si decizia de a nu ma mai despartii de mama cu lacrimi in ochi atunci cand ma lasa la gradi.
3. vine clasa intai, vrem sa fim frumosi si sa ne uimim colegii cu uniforma si caietele noastre, cu creioanele cool, chiar daca noi nu intelegem de fapt ceea ce se intampla cu adevarat, ca de atunci incepe perioada aia care nu se va termina prea curand si luam decizii legate de uniforma, de rechizite si tot ceea ce ne mai cumpara parintii, pentru ca atunci suntem destul de "mari" pentru a decide ceea ce ne place
4. o alta decizie importanta a fost pentru mine, daca am voie sau nu sa il plac pe colegu ala dragut de clasa, cum adica sa ma joc cu el si sa il si plac. Era o vreme dificila pe atunci, dar totusi am trecut si peste asta
5. a insemnat mult pentru mine sa reusesc sa merg singura la piata sa cumpar bomboane si alte prostii din banii care i primeam ocazional, a fost dificil sa imi inving teama de a sta singura si de a aprinde aragazul, au fost decizii care a trebuit sa le iau poate chiar daca nu imi doream asta.
6. apoi a urmat decizia aia extrem de importanta, i acord prietenia baiatului, acept sa ma pupe sau nu?
7. am decis la ce liceu vreau sa merg, mi-am luat inima in dinti si mi-am parasit satu, am reusit sa merg singura cu autobuzu, am invata sa circul in brasov cu ratb-ul
8. am luat hotararea ca sunt tampenii pe care parintii nu trebuie sa le afle (asta cred totusi ca o luasem mai de mult )
9. am decis sa dau la ASE si mai ales ca vreau la Bucuresti, poate a fost o chestie involuntare, pentru ca toata lumea pleca sa studieze altundeva, era un trend in liceu sa mergi altundeva la facultate, ca si cum ai face facultatea la tine in oras si devii un nimeni
10. am decis ca vreau sa stau cu fetitele in apartament si ca vreau sa ma adaptez la ceea ce inseamna viata de capitala
11. anu asta am hotarat ca vreau sa stau la camin, desi nu am fost extrem de convinsa
12. am fost sigura cand am decis ca vreau sa fac voluntariat si sa ma alaturi unei asociatii studentesti
13. acum 9 luni am luat decizia de a-mi face un blog in care sa scriu periodic
14. intre toate aceste perioade am hotarat ca e bine sa suferi un timp pentru a te departa de ceva ce inseamna doar obisnuita si atasare

Continui sa iau hotarari si inca nu sunt convinsa ca iau deciziile care trebuie si de faptul ca constientizez cu adevarat momentele in care se petrec aceste lucruri.

Voi cate decizii importante ati luat pana acuma ?

Taxiul

Ieri am trait o experienta noua. Stiti cum e, de multe ori auzim si citim multe chestii, da niciodata nu suntem si noi personaje la toate acele intamplari.

Ok, asta am patit eu ieri. Am trait o exeprienta noua cu taxiul. Stiam ca soferii din Bucuresti sunt cam nervosi la ore de varf si mai ales in conditii de vreme mai putin placute. Ieri, dupa intalnire cu ASERistii, dupa ce am ras si am hotarat in linii mari ce si cum vom prezenta vineri taskul, am plecat cu cele 4 fete care stau in acelasi minunat camin ca si mine, cu taxiul.
Stiam ca va fi aglomerat, pentru ca era ora 8 si mai ales pentru ca ploaia era deja prezenta. Ne suim in taxi, taximetristul parea om normal. Dupa cateva minute de asteptat in trafic, dupa cateva strazi aglomerate si intersectii lungi, cand incepe si noi sa ne miscam, nenea taiximetristu pune frana brusca. Frara sa imi dau seama de ce se intampla, convinsa ca iara stam si asteptam, vad taximetristu nervos ca iese din masina.
Ok, urmeaza showul, unu smecher cu masina a iesit de pe o straduta ca idiotu, el vroia sa faca stanga si uite asa a taiat 2 benzi si a ramas blocat pe banda noastra de mers. Taximetristul nostru s-a dus la masina lui nervos, injura, tipa si mai mai ca il scoate pe ala din masina sa il ia la bataie. Interesanta lumea asta de sofer.

Nu credeam ca o sa ajung sa o vad si pe asta, dar iata ca Bucurestiul, imi ofera de toate, ca doar pentru asta am venit aici la capitala ca sa imi largesc orizonturile.
Acuma ca sa analizez situatia, desi nu sunt eu fan taximetristi, tipul chiar avea dreptate. Ma enerveaza extrem de tare oamenii asta care cred ca sunt cool si smecheri doar pentru ca ei pot incurca circulatia si pentru ca au aceea atitudine ca ce daca intru si eu, oricum e aglomeratie, oricum ma vor lasa sa intru. Nu, oamenii ca astia trebuie lasati fara permis, in mare si aglomeratia asta e data de astfel de oameni.

Cum as reactiona eu daca as fi in astfel de situatie, probabil as incepe sa plang la volan si mi-as pune inchiderea de siguranta, dar daca gandim realist, probabil niciodata nu as conduce in Bucuresti si mai ales intr-o astfel de aglomeratie.

Rabdare multa la volan si la cat mai putini soferi cool ca cel din povestea mea.

Weekend ASERist

Pentru inceput am chef sa ma plang, sunt asa de ocupata. De vineri nu am stat mai de loc, am alergat dintr-o parte in alta, am cunoscut foarte multi oameni si raceala tot nu mi-a trecut. Inca nu am intrat in panica si nu mi-am format idei ciudata ca as avea gripa porcina, deci mai tusesc, imi curge nasu, nasu mie imi curge tot timpul anului, deci nu il mai pun la socoteala, nu am febra si nici dureri musculare, deci e exclus sa am gripa.

Sa va povestesc unde am fost vineri si ce am facut in weekend. Weekend-ul a inceput cu o prezentare ASER la Orange, ni s-au prezentat departamentele, am fost intmpinata de Raluca, mentorul meu, care spre uimirea mea imi stia numele, mi-am cunoscut grupa cu care voi lucra in perioada de proba, am cunoscut-o pe Andreea cel de-al doilea mentor, ne-am distrat cu Iulian si am socializat.

Sambata am fost la cea de-a doua inlanire ASER, un fel de team building, am aflat povestea lui fish, am indeplinit si primul task, la care ne-am descurcat grozav, iar duminica m-am aranjat, mi-am calcat rochita si am mers la primul party ASER. A fost o petrecere cu masti pentru noi, bobocii. Fiecare masca era mai frumoasa ca cealalta, Ioana m-a imprumutat cu cea mai draguta masca si atmosfera din club/bar a fost foarte reusita. Oamenii astia stiu si sa se distreze, contrar ideilor mele ciudate de pana acuma despre asociatiile studentesti .

Sper sa nu devin prea obsedata si sa povestesc de acuma numai depsre ceea ce se intampla si ce fac in asociatie, dar trebuie sa ma suportati macar in cele 3 saptamani de proba, promit sa nu devin prea insistenta. Acuma lucram in echipa la primul task si vineri abia astept prezentarea, pentru ca am depasit putin barierele imaginatiei si avem o idee mareata cu care speram sa amuzam pe cei prezenti.

P.s: am pus o poza de la petecere, sa cunoasteti mentorii si o parte din echipa :)