Intrebari, minciuni, greseli

De ce unii oameni pur si simplu nu recunosc atunci cand mint si cand gresesc? e mai usor sa spunem o minciuna si sa intoarcem capul atunci cand stim ca lucrurile nu stau asa cum ar fi trebuit. E oare mai usor sa gasim situatii extrem de complicate doar pentru a fugi de ceea ce eram si ceea ce vrem sa ascundem sau pur si simplu ne place sa traim imaginadu-ne ca suntem mai presus de restu doar pentru ca am stiut sa mintim atunci cand ni s-au pus intrebari ?

Asa cum nu cred in coincidente asa nu cred nici in faptul ca exista persoane care au curajul de a spune in fata tot ce gandesc. Ne ascundem de fiecare data dupa banalele expresii , nu stiu, nu mi-am dat seama, nu eram eu, eu nu as face asa ceva, nu se intampla nimic, totul e ok si altele, cand de fapt noi ne-am dori sa nu ne mai pastram asteptariile si toate lucrurile care ne enerveaza in noi. Ne folosim de lucruri care sunt langa noi iar cand iesim din starea de mediocritate avem impersia ca pur si simplu trebuie sa le ignoram, dar facand asta nu inseamna decat faptul ca ramanem in acceasi mediocritate si ca nu facem decat sa ne adancim in ea.

Cand ne simtim atacati reactionam exact ca animalele, ripostam, aruncam cuvinte, gesturi si tipete doar pentru a castiga o cearta sau pentru a simti ca suntem mai presus ca celalalt prin calitatiile noastre exceptionale pe care tocmai le-am expus. Cand ne simtim vinovati incepem si gasim explicatii, cand stiam ca am gresit dam vina pe orice altceva.
Astia suntem desi fugim de a recunoaste asta.

Nimic nu se compara cu gustul independentei si puterea de a recunoaste faptele ce le facem.

P.S: orice asemanare cu realitatea nu este intamplatoare.