Fete- fete, a se citi t-ul cu virgulita jos

Asta e va fi un post in genul celor in care eu iau lumea la rost si in care ma voi plange de relele tratamente la care sunt supusa atunci cand scot capul in lume. De ce sunt nervoasa iara ?

Nici nu imi trebuie un motiv prea bun pentru a ma plange de noua mea problema si grija si de tot ceea ce se adauga la lista de lucruri ce imi maresc starea de nervozitate. Asa cum am povestit intr-un post mai vechi, mereu zambesc si sunt cu gura pana la urechi, dar ca fiecare pamantean am si eu zile si momente mai putin bune, iar in acele momente ar fi bine sa nu ma vezi sau pur si simplu sa ma ignori, pentru ca se pare ca stiu ca raspund destul de taios si sunt inzestrata cu darul de a face cele mai ciudate fete, care iti vor strica si tie pana la urma ziua. Sa ajung la povestea de la care am plecat cu toata explicatia pentru a intelege mai bine de ce sunt nervoasa. Mergand cu autobuzul prin frumoasa noastra capitala, normal ca o data ce am pus piciorul in autobuz inseamna ca mi-am asumat riscul de a sta in cele mai inghesuite moduri si cele mai mari calduri, dar nu am luat in calcul si faptul ca trebuie sa stau la povesti cu diferse persoane.

Problema: urasc sa comunic cu persoanele din autobuz, persoane de orice varsta, de la copii mici, la tineri si mai ales batranii. E adevarat ca tinerii nu se baga in seama si nu au chef de discutii si povesti in autobuz, copii mici sunt doar in stare sa se strambe sau sa se uite intr-un mod ciudat la tine, dar problema mare e constituita de generatiile de oameni batrani , cei care au o larga experienta de viata si care mereu sunt gata sa iti povesteasca ceva. Si cred ca stiti ca babutele nu sunt deloc simpatice, mereu au probleme legate de oboseala, de preturile imense, de generatiile de tineri, povesti care mie nu imi atrag de loc simpatia, in schimb batranii parca parca m-ar convinge sa i ascult, o poveste legata de razboi, de comunism, de locurile in care el era un tanar casanova.
Ei bine, eu cand intalnesc astfel de persoane si sunt in ziua in care totusi zambetu imi e pe buze, mai reusesc sa raspund in cateva cuvinte scurte, dupa care imi arunc capul pe geam sau ma fac ca ploua in autobuz. Iar in zilele in care nervii sunt deja prezenti, in care nu imi doresc decat sa tac si in care oboseala mi se vede pe fata, urasc babele si mosii si orice persoana care indrazneste sa ma intrebe sau sa imi zica ceva. Ce ar fi sa discutam toti intre noi, sa intru in autobuz, imi aleg o "victima", poate un tip care mi se pare simpatic, sau poate o baba care mi se pare mie ca e trendy si sa incep sa i povestesc problemele mele care ma nelinstesc sau sa i dau si ei vestea buna care ma face sa stau de 2 ore cu gura intinsa pana la urechi. Astfel vom fi un popor de prieteni, fiecare discuta cu fiecare, toti suntem prieteni, toti ne cunostem , sau daca nu ne cunoastem inca, timp mai este pentru a-ti povesti noua mea tampenie care imi sta pe creier, si unde ajungem in modul asta? Raspunsul meu e ca nicaieri.
Nu vreau sa stiu ca azi te-ai trezit cu fundu in sus, probabil o sa imi dau seama singura de pe fata pe care o afisezi, nu vreau sa imi povestesti ca ai avut o zi grea, la fel, cearcanele ti se pot observa, nu vreau sa stiu ca tocmai te-ai despartit de prietena ta care oricum te insela, nu vreau sa stiu ca s-a scumpit painea si pentru asta mai ai nevoie de inca 2 bani, nu vreau sa stiu ca maine e ziua ta, ca ti-ai cumparat telefonu ala la care visai de vreun an de zile, nu ma intereseaza ca ai o viata plictisitoare si grea, la fel e si a mea si pentru asta nu mai intru in discutii cu tine, nu vreau sa stiu ca sotu te bate si faptul ca dragii tai copii nu te asculta, pentru asta poti merge pe psiholog, nu vreau sa stiu ca si copilul tau a ajuns un super doctor care profeseaza in strainatate si invarte banii cu lopata, nu vreau sa stiu ca iti place maneaua aia noua care iti suna la telefon, o sa imi dau singura seama, nu vreau sa stiu nimic despre tine si lumea in care traiesti pentru ca nu te cunosc, nu suntem prieteni si la fel ca tine am si eu zilele mele bune, zilele mai putin bune, placeri, dorinte, iluzii, nelinisti, obsesii si daca chiar vreau sa vorbesc cu cineva, sa i spun toate ofurile, bucuriile si nelinistile cu siguranta nu voi discuta cu tine, colegu de de autobuz cu care impart locul de langa mine cateva statii.