Google si eu

In momentele de pictiseala numai tampenii imi trec prin cap, asta e un lucru sigur, de aceea nu m-am dezamagi nici de data asta si asa cum stateam eu pe scaun in fata laptopului, cu cafeaua in mana, si gandind la nimic, am deschis Internet Explorer si pagina de google. Ce mi-a trecut prin capsor?
ia sa vad domne cat de cunoscuta sunt eu. Adica am si eu un trecut cu activitate la un liceu bun, am dat un test national (am fost si eu o data copilul cu media cea mai mare de la mine din sat la testele nationale), am luat bacul, am trecut prin doua admiteri, am ajuns la marele ASE, am participat la olimpiade, am si eu ceva activitate, am avut cont pe hi5, am conturi pe alte pagini, deci teoretic ar trebui sa ma gasesc pe google. Imi scriu numele si prenumele si apoi dau enter . Imi apar 10400 de rezultate, clar ca nu sunt toate ale mele. Dar eram curioasa sa vad ce activitati ma recomanda pe mine pe google, sa am si eu cu ce ma mandrii. Primul rezultate e un cont la StudentIN, habar nu am de el,e ceva cu Universitatea : Academia de Studii Economice, optiuni personale, bla bla, nimic interesant. Ma uit la urmatorul, si zambesc, e blogul meu , uite ca apare si ceva ce e al meu. Multumita trec mai departe. Hopa, apare activitate de liceu, de fapt e chiar un tabel cu toti colegii mei din liceu, clasa 9 B, cu dirigu si ce sala ne-a fost data pentru inceput. Continui sa ma uit, dar nu imi place ce gasesc, Formula AS, Facebook, nu sunt eu aia si dupa dau de Olimpiadele Comunicarii , blog, forum, cam pe unde mi-am bagat si eu nasu. Am mai gasit o lista de la facultate, cu cazarea in camine, o lista unde scria in ce sala sa ne prezentam la admitere . Nu sunt foarte multe rezultate, dar ehe ma aflu si eu pe google. Multe pagini sunt cu Loredana Groza, cu Ovidiu Buta, cu deputatul Sorin Buta, Laura Buta, fotbalistul Buta. Apare si ceva cu restante facultate , dar nu sunt eu , cel putin nu inca, deci dupa pagina 4 am cam disparut de pe google.

Am terminat cu partea de web si dau sa ma caut si la imagini. Dezamagita sau nu, eu nu apar la imagini pe google, nici la grupuri si nici la bloguri.

Mai am ceva de muncit la imaginaea mea pe google, dar momentan sunt multumita ca sunt pe google, deci exist.

Nu vreau sa vina nenea Cutremuru

Stiti ca sambata, in jurul orei 20:25 a fost cutremurul, dar eu fiind in Brasov nu am simtit nimic. Am tot discutat cu lumea din Bucuresti sa aflu daca ei au simtit miscarea, daca s-au speriat, unde erau in momentul ala si daca au intrat in panica, pentru ca de sambata eu tot am problema asta, daca ma prinde cutremurul la Bucuresti?

Daca va mai fi un cutremur, asa cum zice nenea Istrate, un fel de Nostradamus al Romaniei, el a prezis acest cutremur si a spus ca va urma un nou cutremur mult mai mare, in care 70% din cladirile capitalei se vor darama, am si eu o rugaminte la el, sa ma anunte macar cu o zi inainte sa apuc sa plec la Brasov, acolo in sat la mine, unde mai am si eu o sansa sa nu mor strivita de un bloc. M-am tot gandit daca chiar e posibil sa mai urmeze un cutremur, si da asta se poate, dar eu ma gandesc ca daca ar fi mai multe cutremure mici, atunci cutremurul mare nu va avea de ce sa mai fie.

M-am gandit si la locurile in care as vrea sa fiu, mi-am facut o mie de filme in capsor, pentru ca eu nu vreau sa se termine totul, adica am ajuns si eu la varsta de 19 ani si acuma sa mor de cutremur, am ajuns si eu la facultate, am schimbat orasul (acuma imi dau seama ca poate nu a fost cea mai buna idee de a parasi Brasovul), nu imi iubesc neaparat viata cum este in momentul asta, dar ma multumesc cu ea asa cum e, e ok asa si plus de asta mai am de facut multe si am ajuns la concluzia ca cel mai bine ar fi sa fiu la mine acasa, daca simt ca se misca casa ies in curte, ies pe strada e camp destul, sanse sa mor sunt destul de mici. Dar daca ma prinde la Bucuresti ? M-am gandit si la posibilitatea asta, si daca ma va prinde aici la apartamentul meu din zona Berceni cred ca as mai avea sanse sa imi vad pisica, aici blocurile sunt mici, sunt mai noi, pot iesi destul de repede din casa, deci ar fi un loc ok. Dar daca nenea cutremurul vine cand sunt la facultate, sau in oras, cu siguranta nu o sa mai am ocazia sa scriu bloguri. Cum viata mea se invarte mai mult prin zona ASE, Piata Romana, Universitatea si Unirii acolo unde toate cladirile nu sunt consolidate, sigur ma vor gasi sub o cladire daramata, daca ma vor gasi. Inca nu stiu daca e bine sa ma prinda cutremurul la metrou. Am auzit ca ar fi bine sa fiu la metrou, dar la cum sunt facute lucrurile in Romania noastra, cum la Unirii curge apa la metrou imi dau seama ca nu e chiar asa de bine sa ma aflu nici acolo. Deci pana acuma am 2 soltutii, sa fiu acasa in sat la mine sau sa fiu in apartament cu fetitzele.

Am stat duminica si luni cu fetitzele si am discutat, ca daca tot vine cutremurul macar sa fim impreuna, pentru ca eu stiu ca intru in panica si o sa plang, si daca suntem toate 3 poate ne descurcam mai bine, ne punem fiecare in cate un colt al camerei, am inteles ca am avea sanse sa scapam daca stam in colturile camerei, tocul usilor nu mai e ce era pe vremuri, deci eu va recomand ori sa stati sub o masa ori in colt. Ne-am gandit ca macar daca patim ceva sa patim toate 3 pentru a nu suferi nici una, si ne-am gandit cum vrem sa fim si imbracata, daca cumva cutremurul ne prinde in zona ASE, Didi a zis ca ar vrea sa fie in pijama iar eu clar vreau sa fiu cat mai aranjata si mai eleganta, si nu vreau sa iau in calcul probabilitaea de a fi desfigurata dupa ce ma scot de sub daramaturi.

Sunt putin impacientata de cutremur, dar as avea sa il rog ceva pe cutremur, daca tot vrea sa vina, sa vina acuma inainte de sesiune ca sa nu invat degeaba.

Schimbari

M-am hotarat, renunt la egoism si la lene. Stiu ca sunt o lenesa cate o data, in ultimul timp sunt din ce in ce mai des, dar vine un moment in viata fiecarui om cand trebuie sa puna piciorul in prag, sa isi adune toate hotararile si sa schimbe lucrurile care il deranjeaza. Asta o sa fac si eu, o sa renunt sa mai fiu copilul individualist, m-am saturat sa aud chiar si de la anumiti prieteni, nu dau nume Geo, ca sunt prea egosita, ca nu ma gandesc decat la mine, ca sunt un copil individualist si ca nu imi place sa impart nimic cu nimeni. E adevarat ca imi place sa am momentele mele de liniste, ca imi place sa stau singura in camera, imi place sa ma uit la filme singura si nu o fac pentru ca vreau sa ignor lumea, ci doar asa simt eu in anumite momente de tristete, ca nu imi place sa impart lucrurile mele cu nimeni din simplul fapt ca sunt ale mele si nu vad de ce trebuie sa le impart cu cineva, sunt dati in care nu vreau sa impart nici macar o ciocolata cu nimeni. Stiu ca am un frate si asta inseamna ca ar trebui sa stiu sa impart, sa nu ma uit deloc urat atunci cand dau ceva cuiva. Nu mai imi aduc aminte daca eu si dragul meu frate primeam mereu separat dulciuri, dar eu am vrut sa ma formez ca si cum am fost singura la parinti, sa scap de traumele de a avea un frate, dar despre povestea asta alta data. De cand am ajuns sa am singura grija de mine, de toate greutatile si problemele mele, am inceput sa vad ce inseamna ideea de a impartii ceva cu cineva. Mi s-a spus ca am inceput sa ma schimb, ca accept mult mai usor ideea de a impartii ceea ce am si ideea de a da ceva fara sa am o urma de regret, dar pana voi scapa de egosim si de individualista din mine probabil mai e drum lung, dar primii pasi se pare ca i-am facut.

O alta schimbare e cea legata de lene. eu lenesa? Se pare ca da, incet incet devin tot mai lenesa, imi propun sa fac o gramada de lucruri, dar la sfarsit cand fac o contorizare a lor imi dau seama ca majoritatea au ramas doar la stadiul de a vrea, de a avea dorinta de a le face, dar lenea e cea care ma face sa nu le duc la bun sfarsit, si normal ca dau vina pe timp, ca nu am avut destul timp la dispozitie, ca sunt mereu atat de ocupata, si niciodata nu reusesc sa mai am timp liber, dar asta nu e decat in capul meu mic. Si ca sa dau dovada ca scap de lene, am hotarat sa fiu si eu un copil voluntar. Ce m-a apucat? Da stiu ca niciodata nu m-au reprezentat chestiile astea, dar am stat si am cugetat cateva zile la ideea de a ma implica intr-un voluntariat, si mi-am dat seama ca nu poate fi chiar asa de urat. Am primit zilele trecute de la Andreea un slide cu participarea la un voluntariat "Voluntar in tara lui Andrei ", o sa devin si eu eco, o sa iubesc copii extrem de mult timp de o saptamana, o sa devin dintr-o data rabdatoare, dispusa sa ma joc si sa fac zmeie, parasute, moristi etc si o sa imi placa ideea de tabara. Inca nu ma vad pe mine construind tot felul de chestii si vorbind despre responsabilitatea de a stinge lumina cand iesi din camera sau de a face dus in loc de baie doar pentru a salva apa, desi ar fi cazul sa constientizez si eu toate aceste lucruri. Oare eu ar trebui sa i invat pe cei mici sau ei pe mine? Daca reusesc sa duc la bun sfarsit chestia cu voluntariatul chiar voi fi extrem de mandra de mine, pentru ca si am de ce. Una peste alta chiar cred ca imi va prinde extrem de bine o experienta de genu si sa nu uitam ca da bine la CV .

Cum va fi oare o Lore lipsita de egoism si lene?

Zi de luni

Astazi am fost mai mult decat serioasa si m-am trezit asa cum mi-am promis la 7, o zi perfecta pentru a incepe sa mai lucrez din multele proiecte pe care le am. Dar normal ca inainte de a ma apuca de ele, am deschis televizorul pentru a savura mai bine cerealele cu lapte si spre multumirea mea, asa ca sa imi mearga toate cum vreau eu, am nimerit exact la reclama care imi place mie cel mai mult (momentan). Unii sigur stiti ca reclama mea preferata e cea de la orange, in metrou, cand tipul sta in picioare si se tot uita la o fata blonda si draguta care sta jos si citeste. Cei doi isi tot fura cate o privire, lumea care sta langa ea vede asta si atunci cand se elibereaza un scaun, toata lumea se muta cu un scaun doar pentru a i face tipul loc sa stea langa fata, iar pe fundal e melodia lui Jason Mraz- "I'm yours" , reclama perfecta, care de fiecare de ma face sa zambesc, nu va mai zic ca vreo 3 zile am ascultat continuu melodia.
O alta reclama care imi place mult e cea de la vodafone, cu impartitul camerei, cu fantezia si impartitul Oanei( rectific Cristina)
Intotdeauna mi-au placut reclamele celor de la Cola, ideea ca ochiul vorbeste cu cu cele 2 limbi, el care vede ce scrie pe sticla dar este trimis sa se uite la bec, foarte amuzanta reclama. Da da sa nu uit imi place mult reclama de la Nescafe, cu party-ul si cea de la BCR, cu copilul care primeste catelul cadou, dar pe tipul cu cravata rostie nu pot sa il mai vad, deja a aparut prea mult, sa mai schimbe si ei functionarul bancar.
Iar una din reclamele la care imi vine sa vomit atunci cand le vad, cred ca e la pasta de dinti, pe parcursul celor cateva secunde arata o chiuveta si la sfarsit arata un dinte in chiuveta, cred ca cei care au facut reclama asta vomitau, sau incercau sa vomite si isi faceau scarba unul altuia. Iar reclama cu "tu stii cat timp pierzi la baie", ceva de genu parca e, la ceva pastile de digestie am impresia, e pur si simplu de tot kktul.
Cam asta e cu reclamele care imi plac,cu ziua de luni si proiectele care ma asteapta.

Vorbaraie

m-am culcat prost dispusa, m-am trezit la fel, cu fundul in sus. Si afara inca mai ploua si bate vantul si daca pana ieri eram hotarata sa plec duminica inapoi in Bucuresti ,astazi din ce in ce mai mult ma bate gandul sa mai raman acasa. Si ce sa fac acolo?e adevarat ca imi place sa stau si acolo, sa stau cu fetitzele, sa ies la un film, sa merg prin mall-uri, la facultate, sa ma intalnesc cu lumea din Bucuresti, sa traiesc intr-un oras agitat, dar astazi parca nu simt ca as vrea sa plec, nici nu mai conteaza ce m-a determinat sa nu am chef sa ma intorc.

Ieri am acceptat invitatia lu Geo de a merge prin oras ca fetele, apropo Geo conduci super, am toata incredere in tine, si asteptam de mult iesirea asta, sa mergem pe unde vrem, sa nu depindem de nimeni, sa stam sa ne uitam la toate tampeniile, sa probam cat de multe haine vrem, sa vorbim,sa radem, sa povestim, sa ne alegem culorile care ni se potrivesc,sa ne transformam in persoane putin superficiale si sa fim convinse ca daca mai mancam inca o data si la MC si la KFC nu va influenta silueta noastra. Am admirat Brasovul care arata din ce in ce mai bine, sensurile giratorii sunt ca adevarate campuri de lalele, imi placea sa vad sagunistii care coborau pe Republicii, sa stau cu porumbeii in Piata Sfatului si sa merg pe Muresenilor in acelasi pas grabit pe care il are toata lumea. Imi place sa merg cu masina prin Brasov, pentru ca stiu ca intersectiile nu se vor bloca, pentru ca nu esti nevoit sa stai la un semafor mai mult de 2-3 minute si imi place sa stiu ca poti gasi o parcare atunci cand vrei sa opresti. Dap chiar iubesc Brasovul.



Continuand tot cu lauda, Radu nu am uitat ca leul din tine simte nevoia de a fi laudat, nu ca nu te-am laudat continuu de cand am inceput sa lucram pentru OC, probabil am si innebunit lumea scriind atat despre tine, dar uite ca te laud inca o data (promit sa fie ultima data :D), de data asta pentru post-urile bune de pe blogul tau , imi place topul serialelor de comedie, imi place articolul despre Whity si cel de azi "The rise of social media" si cred ca ai scris cam mult despre tanti aia Susan Boyle (da stiu ca ar trebui sa privesc mai in profunzime si bla bla) si sa nu uit toate felicitarile pentru numarul mare de view-uri de ieri, asta arata ca lumea "consuma" ceea ce scrii si revine pe blogul tau pentru ca le-a placut. Imi place ca te implici si ca vorbesti mult si aaa sa nu uit astept sa scrii despre studenti.

P.S: Stii ca acum am scapat de datoria de a te lauda si stii ca si eu sunt leu, deci astept cu nerabdare sa imi dedici un intreg articol ;))

Marele interviu & ofticata din mine

Recunosc ca aseara m-am ofticat putin mai mult si m-am enervat si am scos ultimul post, dar astazi intrebata fiind de ce l-am scos, am stat si m-am mai gandit de cateva ori si pana la urma am zis sa il pun inapoi (si chiar l-am completat), trebuie sa invat sa mai si pierd si in acelasi timp sa fiu capabila sa recunosc ca nu au iesit lucrurile cum mi-am dorit, desi nu inteleg de ce, pentru ca aveam o campanie super, idei foarte bune,am avut cateva nopti nedormite, multa oboseala, dar nu mai comentez asta pentru ca oricum sunt extrem de trista si de suparata si toata noaptea am visat ca am cerut un nou interviu, o noua prezentare, dar nu stiu cum se facea ca mereu prezentam exact cum s-a intamplat in realitate, dupa aceea urma o noua lupta pentru un nou interviu pentru ca stiam ca trebuie sa ajungem in finala, dar la fel, prezentarea era cum s-a petrecut in realitate. Probabil si maine voi avea acelasi vis, la cat de ofticata sunt si iar o sa incerc sa schimb lucrurile. Da v-ati prins, nu am fost calificati pentru finala la relatii publice la OC. Poate la anu va fi mult mai bine, ehe deja avem experienta. Daca privim lucrurile in ansamblu, a fost o experienta din care toti am invatat cate ceva. Si totusi imi doream atat de mult sa ajungem in fianala!

Post-ul de ieri.

Normal ca ieri am ajuns in Bucuresti pentru o ulima intalnire, pentru a ne face auzite ultimele ganduri inainte de importantul interviu. De data asta am schimbat locatia si ne-am intalnit la camin la intrerupatorul echipei(Andreea), un loc frumos dar cam pustiu in vacanta. Am inceput cu ras, cu glume, cum ne sta noua mai bine, dar am trecut si la lucruri serioase, am discutat despre buget , despre publicul ce vrem sa il vizam prin campania noastra nonconformista, despre rolul fiecaruia in echipa si ne-am stors creierii sa gasim cat mai multe intrebari posibile. Ne-am hotarat care va fi cea de-a doua persoana care va vorbi alaturi de Radu, ne-am imaginat cum vom fi noi maine, cate emotii vom avea, cum ne vom imbraca si am stabilit ora la care ne intalnim, pentru a fi siguri ca ajungem din timp la interviu. Ajunsa acasa, nici nu am putut discutat prea mult cu Danu, pentru ca Andreea imi daduse de grija sa scriu de ce sunt stecher( stecar) cat pot de repede pentru a se putea culca. Nu am avut un moment de maxima inspiratie, dar pana la urma am legat cateva propozitii. Am adormit cu gandul la interviu si la ceea ce voi zice.

Ziua cea mare: Ma trezesc din timp, spre uimirea mea fara nici un gram de emotii, o iau ca fiind un lucru bun. Deschid televizorul si caut sa vad unde se spune horoscopul, nu pot pleca de acasa fara sa stiu ce mi-au rezervat astrele. Urmeaza cel mai dificil moment al diminetelor mele, cu ce ma imbrac? Normal ca m-am gandit de aseara, da astazi cand vremea nu tine de loc cu mine, cand vantul suiera cu putere, cand vreau sa am o imagine perfecta ,e de o mie de ori mai dificil sa hotarasc daca e mai bine sa imi iau rochia in dungi sau sa merg pe traditionalul pantalon negru la dunga cu camasa. Si probez si iar probez, si mi-as fi dorit sa am la mine pantalonii gri, cred ca mergeau mai bine , dar asa mi se intampla de fiecare data, vreau si imi trebuie cam tot ce nu am la indemana. Pana la urma ma hotarasc sa raman fidela hainelor traditonale, ce e mai simplu e mai frumos. Imi aranjez parul, imi pun cercei,o bratara, iau geanta si plec. Emotii, de loc, oare nu sunt eu?

Ma intalnesc cu Reli, apoi si cu restul echipei. Eram la fel de pretty toti. Pam pam...am ajuns la Olimpiade, suntem dusi in camera in care toate echipele asteapta, acolo domnea o atmosfera plina de emotii si agitatie. Noi la fel ca de obicei incercam sa fim cu gura pana la urechi, dar nu mai era acelasi zambet relaxat. Andreea era cu agenda dupa ea, inca se mai gandea la prezentare, Andrei era aceeasi persoana calma, Reli inca mai discuta cu Radu cand e bine sa lansam clipul viral, Radu era putin agitat, e si normal sa fie asa , doar e persoana care va expune ideile campaniei celor din board-ul 2, iar eu , imi analizam concurenta. Cu fiecare moment ce trecea, in stomac aveam un bolovan din ce in ce mai mare, bolovanul emotiilor. Suntem anuntati ca trebuie sa ne pregatim sa intram, ceva din mine refuza sa mai mearga, dar trec peste si incerc sa intru cu pasi hotarati. O camera mare, cam intunecata, in mijloc cu un birou la care se afla board-ul, si in fata biroului un scaun, care nu am ineteles de ce era pus asa separat si in spatele scaunului cele 5 scaune pe care ne-am asezat. Una din persoanele din board scria mesaje, nu schita nici un gest, se vedea ca nu o interesa ceea ce zicem , cea din mijloc nu parea nici ea captata de campania noastra, probabil avea alte probleme la care sa se gandeasca, dar mi s-a parut extrem de urat sa ne ignore chiar asa, din cand in cand mai nota cate ceva, dar mimica ei nu imi spunea nimic. Iar ce-a de-a treia, o persoana zambareata, care imi dadea impresia ca i place ceea ce zicem , cum am gandit campania. Incepe Andreea cu prezentarea echipei, acum imi dau seama ca poate a fost putin cam lunga si nu isi avea rostul , vorbeste despre obiective si strategie. In vocea ei se simteau emotiile. Apoi Radu prezinta tot ceea ce inseamna campania noastra de reciclat DEEE, la inceput nu cu atat stapanire pe cuvinte, dar la sfarsit chiar mi s-a parut ca e acelasi vorbaret Radu pe care l-am cunoscut acum 11 zile. Suntem intrebati daca credem ca ne vom incadra in bugetul stabilit, raspundem iar apoi cu toii asteptam urmatoarea intrebare, cand ne-au spus ca asta este tot, eu una am fost dezamagita pentru ca asteptam mai multe intrebari , credeam ca va fi altcumva, vroiam mai mult intreres din partea lor, mi-as fi dorit sa spun si eu ceva, sa avem mai mult timp pentru a ne face prezentarea. Iesim pe usa zambareti si cu speranta ca a fost bine. Andrei e trist pentru ca si el vroia sa spuna ceva,la fel sunt si eu, cum poti in 10 minute sa cunosti o echipa, sa intelegi cu adevarat cum au conceput totul. Plecam cu gandul ca ne-am descurcat bine, pentru ca de ce sa nu recunosc eu chiar sunt mandra de fiecare dintre noi. Si acum sunt convinsa ca am avut idei bune, ca ar fi fost o campanie reusita, dar na nu toti gandim la fel. Ce pot spune, au pierdut o echipa extrem de buna ;) Si asta a fost marele interviu, la care chiar as vrea un bis, poate sa schimbam cate ceva la felul in care ne facem expunerea ideilor, in rest as lasa totul la fel, pentru ca astia am fost noi Scurt Circuit, cei care am combinat conventionalul cu neconventionalul.

p.s: Rol echipa: stecar (stecher)

Asa cum stecherul face contactul intre un aparat electric si o prize, rolul meu a fost sa unesc echipa si sa-i aduc la un loc. Am adunat ideile celor din echipa si astfel am modelat mesajul campaniei, sloganul “ Ingeniosi sau nu, reciclatul ramane singura solutie “. Tot eu am creat mesajele ce vor fi transmise prin campania de mobile marketing si mail, am fost cuprinsa atat in promovarea online cat si cea legata de evenimente. Sunt legatura dintre cablu si priza. Ca stecher am directionat pe fiecare, dar nu ca sefa pentru ca in echipa noastra nu exista subordonare ci doar cooperare.

Drama queen

Sunt nervoasa, sunt suparata, trista, obosita, stresata si mai ales cu vreo mie de bolovani in stomac din cauza emotiilor. Astazi parca toata lumea s-a hotarat sa ma ignore, sa-mi ceara explicatii pentru tot felul de lucruri si mai ales a fost gata sa ma atace si sa ma supere. Cei care ma cunosc stiu ca cel mai tare ma enerveaza sa fiu ignorata, sa nu fiu eu cea care este bagata in seama, sa nu fiu eu care care atrage atentia intr-un mod buna si sa nu fiu ascultata. Devin nervoasa cand cineva ma trezeste diminiata mai devreme decat mi-am propus, ma enerveaza sa fiu batuta la cap si intrebata toata tampeniile in momentul in care nu am chef sa vorbesc cu nimeni, ma irita faptul ca sunt dati cand trebuie sa repet lucrurile de zeci de ori, ma enerveaza cand vorbesc cu cineva si nu sunt ascultata, ma enerveaza cand lucrurile nu se intampla asa cum vreau eu.

Sunt trista pentru ca Whity inca nu se zbenguie, pentru ca maine trebuie sa plec la Bucuresti,(bine daca interviul va merge super, asa cum mi-am propus cred ca o sa imi treaca supararea si tristetea ca a trebui sa fac 3 ore singura pe tren pana la Bucuresti).

Sunt stresata din cauza interviului si emotiile devin tot mai mari o data cu trecerea timpului. Urasc sa merg la interviuri, sa stiu ca cineva imi analizeaza fiecare cuvant, fiecare gest si miscare.Stiu ca am darul de a scoate cate o perla in cele mai importante momente, stiu ca deseori ma atac din nimicuri si ca uneori exagerez lucrurile si da de cele mai multe ori imi gasesc toate prostiile ca fiind o problema doar din dorinta de a avea ceva de rezolvat, ceva ce sa i dea de gandit capsorului meu si mai ales pentru a iesi din momentele de plictiseala.

Recunosc I'm a drama queen !

Acasa

Ce bine e sa te trezesti acasa, in camera ta, cu gandul ca acum altii iau toate grijile tale, nu mai trebuie sa iti porti tu de grija pentru ca dasta sunt parintii sa se gandeasca mereu la tine si sa isi faca o mie de griji. Deschid ochii si il vad pe Shushu langa mine, razele soarelui erau oprite de jaluzele, Stuart Little e inca pe usa, si Whity zgarie la usa pentru a o lasa sa stea cu mine. Adormita cum sunt cobor scarile, o gasesc pe mama, imi face o cafea si acum traiesc momentul mult asteptat, pot sa beau cafeaua in curte. Il salut pe Cutzi, pentru ca ieri am uitat sa trec pe la el, discutam cateva minute, imi spune ce s-a mai schimbat de cand am plecat, imi salut vecinu si intru din nou in casa. Deschid laptopul, normal ca trebuie sa intru pe mess, citesc ziarele, messuiesc putin mai mult ca de obicei, dau drumu la muzica si apoi ma intorc la Whity. Sunt extrem de trista de ieri, ajunsa acasa normal ca am vrut sa o vad pe Whity, pentru ca ata am vrut de la parintii mei, sa aibe grija de kitty, si ei , ce sa inteleg acuma ca nu reusesc sa faca nici macar asta, sunt cam dura recunosc, dar nu vreau sa pateasca Whity mic ceva.

Whity nu mai e Whity, adica nu mai sare, nu se mai catara la geam ca sa se faca vazuta si sa i deschid usa, nu mai deranjeaza covoarele, nu se mai urca pe mobila si mai ales nu mai are chef de joaca. Sa va zis povestea cu Whity. Am gasit-o acum 2 ani in parcul de langa liceu, era intr-o cutiuta impreuna cu fretele ei, erau mici si frumosi amandoi, pentru ca eu sufeream dupa pierderea primului meu pisic, Mitzi am hotarat ca e momentul sa fac o fapta buna si sa iubesc un alt pisic. Nu stiam pe care sa il aleg ca erau amandoi foarte dragutz, dar eu am luat-o pe ea, o pisica mica, alba, cu ochii mari, patata pe nas si cu o coada micuta. Ajunsa cu ea acasa, toata lumea a indragit-o, era un ghemotoc de puf, cand bea laptic isi baga labutele in farfurioara si dupa aceea si le scutura foarte frumos, eu ma atasam tot mai mult de ea, ea de noi , apoi am plecat la Bucuresti si mi-am lasat parintii sa aibe grija de ea. Mereu intreb la telefon de ea, cand face prostii e certata, se alinta singura sau o alintam noi, se cearta cu Cutzu si cand sunt trista si bolnavioara vine si sta cu mine. Nu ai cum sa nu o indragesti pe Whity, asa ca vreau sa se faca bine , vreau sa sara iar, sa nu mai planga si eu sa nu mai fiu trista. Sper ca iepurila sa aibe grija e Whity si incet incet sa i treaca durerea de la labuta. Deci Whity astept sa te faci bine, sa ma pot bucura din plin de sedera acasa pe care o astept de 3 saptamani , sa ma pot bucura cum vreau de curte, de camera mea mare, de tot ce inseamna ACASA .

Blogul echipei

http://scurtcircuit.wordpress.com/

si sa nu uit blogul lui Radu :http://routelange.wordpress.com/

si blogul Andreei : http://cav21.wordpress.com/

olimpiada, comunicare, scurt-circuit si prieteni noi

Dupa cateva zile agitate, asa cum imi place sa fie fiecare zi din viata mea, vine momentul cand reusec sa ma opresc sa manac ceva, sa imi trag sufletul si sa ma gandesc la toate lucrurile care au trecut pe langa mine.Totul a inceput pentru mine cu un mesaj primit de la Andreea, la o ora tarzie.I raspund repede cu un scurt "da" doar pentru a nu pierde secvente importante din film. Ajunsa la facultate imi da ceva mai multe detalii, inca nu eram convinsa ca intalnirea noastra chiar va avea loc, se face ora 18, ajungem la cafenea. Deja ma innebunise Andreea cat vorbise despre lumea din echipa, 2 baieti de la master de la marketing si o colega de-a lor. Bine nici ei nu se cunoasteau direct, ci baietii, adica Radu ajunsese la Andreea printr-o prietena comuna de-a lor, aveam cateva indoieli cu privire la modul in care ne vom intelege, daca chiar vom putea deveni o echipa, normal ca imi faceam probleme din asta, daca nu insemna ca nu sunt eu, cea care isi face probleme din nimic. Aud pasi si intorc ochii sper usa, stiam ca sunt oamenii din echipa, 2 baieti draguti, Andrei si Radu, paseau hotarat spre masa noastra. Apare si Mihaela, acum echipa era intreaga. Andrei mi s-a parut un om extrem de calm, Radu era putin prea serios iar Mihaela, Reli cum i place sa i se zica, putin nehotarata, iar Andreea prea preocupara de modul in care poate fi ascultata, si eu , acceasi persoana seriosa si putin distanta de tot ce se intampla langa mine. Trec primele minute, primele idei, primele priviri si primul scurtcircuit, urmeaza brainstorming la lumina lumanarii. Incep primele glume, primul moment in care am ras, primele zambete furate, devenim o echipa, mai mult de atat, devenim prieteni. Fiecare are ceva de zis, fiecare are o idee, nu ne contrazicem si ne ascultam cu interes. Radu e axat pe ideea cu Gica, incepem sa umanizam aparatele electrice, ne dorim sa fi fost alta tema, normal ca altceva ar fi fost mult mai simplu. Apare lumina si un al doilea scurtciruit. Parasim cafeneaua cu gandul ca maine va urma o noua intalnire, noi idei si o noua perspectiva. Toata noaptea visez becuri , aparate electrice, pe Gica si paradisul in care ajunge Gica dupa ce e reciclat.O noua zi , o noua intalnire. Explic echipei unde stau si pregatesc Cola, ne asteapta o noapte fara somn, plina de idei pentru reciclat. Andreea e cea care ne impinge de la spate, ne da timp limita de gandire, stia ca timpul nu tine cu noi de data asta, cautam nume, notam tot ce ne trece prin cap , apare Radu, un fel de Gica contra, e setat sa spuna mereu "NU", mai mereu o contrazice pe Andreea si crede intr-un fel sau altul(cu siguranta va spune ca nu e asa) ca ideile lui sunt cele mai bune. Radem , glumim , poate vom gasi mai usor un nume si apare de o data cuvantul scurtcircuit. Votam si hotaram, scurt circuit ramane numele echipei. Sloganul a fost usor de gasit, pentru ca ne reprezinta pe toti 5 si se potriveste cu numele echipei, astia suntem noi "Mereu in priza ". Avem idei noi , totul incepe sa se contureze, Andreea e mereu atenta sa ne atraga atentia asupra timpului, Andrei da dovada de acelasi calm din prima zi in care l-am cunoscut, Reli ne bine dispune cu rasul ei, iar Radu e atent sa o supere intr-un mod frumos pe Andreea. Mancam si revenim cu idei si mai bune, ne contrazicem , ne sustinem ideile si le combatem pe cele cu care nu suntem de acord. Terminam, dar totul nu este decat un draft, toti cedam intr-un final, Andreea inca mai tasteaza ideile la calculator, Andrei e invins de somn, eu Reli si Radu mai avem puterea de a povesti cate ceva din copilaria noastra. Dupa 20 de minute de somn, masteranzii pleaca la facultate, iar eu si Andreea suntem fericite pentru ca avem noroc de 4 ore de somn. Urmeaza o noua intalnire, si ultimele detalii sunt puse la punct. Tot aceeasi zambaretie , glumeti si plini de idei ramanem chiar daca oboseala e de mult pe fetele noastre. Ulitmele detalii sunt puse la punct, ne alegm poza si ne descriem in modul care ne reprezinta cel mai bine si dam send la mail. Acum urmeaza valul de trairi, emotii, ganduri , nerabdare, optimism, intrebari peste intrebari,multe planuri si sperante.

Draga Radu sa te astepti oricand sa te atac si eu pentru ca imi pare rau dar inca nu pot trece peste faptul ca tu nu ai avut incredere in mine (ce fel de echipa suntem daca tu nu crezi in capacitatiile mele)ca ma descurc si singura cu tehnologia, adica nu era nevoie de Andrei pentru a ma descurca, mi-ai ranit orgoliul, un leu nu ataca niciodata un alt leu. Nu ma multumeste faptul ca mi-ai zis ca sunt te citez" zurly ...but in the good way ", astept ceva mai mult, poate o ciocolata, sau o scuza, sau poate doar mai multa incredere in mine si echipa va deveni ce era la inceput.

Astept cu nerabdare urmatoarele noastre intalniri, urmatoarele glume, urmatoarele idei si ganduri. Astept urmatorul scurtcircuit.

imi pare rau ca am ras de Danu

De cateva zile sunt un copil bolnavior, credeam ca durerea din gat imi va trece dupa cateva pastile, dar nu a fost asa, pe zi ce trece ma simt tot mai rau , normal k nu am fost la doctor si ca am luat cate o pastila cand imi aduceam aminte, dar astazi chiar ma simt foarte rau. Ochii imi sunt rosii, nasul la fel de rosu iar tusea ma transforma intr-o baba care nu mai are putere de nimic, plamnii simt ca mi se rup in doua cand tusesc ,si ma simt cu tot mai putine puteri. Normal ca mi-am sunat parintii, pentru ca imi place ca lumea sa fie ingrijorata pentru mine, erau chiar simpatici cum discutau ei destul de aprins cu mine la telefon ce e mai bine pentru a ma face bine, tata zice sa iau lamaie cu miere,mama vrea sa merg la doctor sau macar la farmacie sa imi cumparat cateva pastile , tata mi-a zis sa nu mai ies din casa, iar mama imi dadea de grija sa mananc dar amandoi mi-au zis sa beau ceaiuri calde, macar asupra unui lucru s-au inteles, telefonul era dat din mana in mana nici nu mai stiam cu cine vorbesc. Stiu ca isi fac griji pentru mine si mie mi-ar fi placut sa fiu acasa cand sunt bolnavioara, dar aici uitata de lume cine are grija de mine, cine imi aduce un ceai cald la pat si mai ales cine imi indeplinste toate dorintele , doar sunt un om pe patul de moarte, care trebuie sa primeasca tot ceea ce vrea. Stiu ca aici ma plang degeba pentru ca fetele au avut grija sa imi aduca ceiut de fiecare data, chiar daca Danu acuma rade de mine, mi-o merit si eu am ras de ea...oare daca ma caiesc pentru toate momentele in care am ras de Danu cand era bolnavioara ma voi simti mai bine?