Sambata seara dupa terminarea distractiei in oras, hotaram ca a doua zi e perfecta pentru o plimbare, problema era unde. Aveam de ales intre , o plimbare mai lunga cu masina pana la Sibiu, o plimbare la gradina Zoo din Brasov, un loc in care sa plangi de mila saracelor animale sau o drumetie pana la 7 scari. Am analizat putin variantele si am concluzionat ca maine ne trezim devreme pentru a putea parcurge in liniste si leneveala drumul pana la 7 scari. Dar cum ceea ce hotaram este mereu supus schimabrii in ultimile 2 minute, am pastrat regula, si dupa ora 12, dupa ce Cristi a reusit sa ne adune pe toti, sa ne convinga si sa ne impace, ajunsa la masina aflu ca programul s-a schimbat, nu mai mergem la 7 scari, adica e prea mult si parca chiar suntem lenesi, mai bine mergem sus pe munte si admiram frumusetiile naturii, adica mergem in Pestera.
Pentru necunoscatori, Pestera e un satuc, pe langa Bran, dupa ce treci de Castelul Bran la un moment dat faci dreapta, cum vi din Brasov (mai bine nu stiu sa explic). Eu credeam ca e undeva la mama naibii, ca trebuie sa mergem multi kilometrii, ca o sa imi amorteasca fundul de atat stat in masina, ca durerea de cap va persista si ca voi canta melodia lui Michel, impreuna cu Geo la nesfarsit, dar m-am inselat, nu aveam de mers decat 10- 15 kilometrii.
Am intrat in sat, am urcat niste drumuri extrem de stricate si de urate si facem prima oprire, pestera Liliecilor. Deja si imi imaginam frumusete de pestera, dar nu, chestia aia e o vagauna mare si cu ceva mizerie in ea, dar in rest nimic ce ar putea sa iti atraga atentia. Afara privelistea minunata, in departare muntii, casute rasfirate si colorate, caluti si iarba verde. Ne-am tras sufletul, am lasat soarele sa ne atinga si am plecat mai departe.
Pe o parte si de alta a drumului erau casute multe, pensiuni, si vile multe. Am oprit, am coborat din masina si am dat de o priveliste si mai frumoasa. Ne-am plimbat, ne-am pus la soare, am lasat soarele sa ne incalzeasca, probabil cam pentru ultima oara pe anul asta si ne-am gandit ce frumos ar fi sa revenim la vara.
A fost o plimbare frumoasa si cu toate ca suntem din zona si am mai vazut munti si dealuri si toate acele locuri, tot ne mai minunam si ne simteam ca fiind mangaiati si atinsi pentru prima data de firul de iarba.
Pentru necunoscatori, Pestera e un satuc, pe langa Bran, dupa ce treci de Castelul Bran la un moment dat faci dreapta, cum vi din Brasov (mai bine nu stiu sa explic). Eu credeam ca e undeva la mama naibii, ca trebuie sa mergem multi kilometrii, ca o sa imi amorteasca fundul de atat stat in masina, ca durerea de cap va persista si ca voi canta melodia lui Michel, impreuna cu Geo la nesfarsit, dar m-am inselat, nu aveam de mers decat 10- 15 kilometrii.
Am intrat in sat, am urcat niste drumuri extrem de stricate si de urate si facem prima oprire, pestera Liliecilor. Deja si imi imaginam frumusete de pestera, dar nu, chestia aia e o vagauna mare si cu ceva mizerie in ea, dar in rest nimic ce ar putea sa iti atraga atentia. Afara privelistea minunata, in departare muntii, casute rasfirate si colorate, caluti si iarba verde. Ne-am tras sufletul, am lasat soarele sa ne atinga si am plecat mai departe.
Pe o parte si de alta a drumului erau casute multe, pensiuni, si vile multe. Am oprit, am coborat din masina si am dat de o priveliste si mai frumoasa. Ne-am plimbat, ne-am pus la soare, am lasat soarele sa ne incalzeasca, probabil cam pentru ultima oara pe anul asta si ne-am gandit ce frumos ar fi sa revenim la vara.
A fost o plimbare frumoasa si cu toate ca suntem din zona si am mai vazut munti si dealuri si toate acele locuri, tot ne mai minunam si ne simteam ca fiind mangaiati si atinsi pentru prima data de firul de iarba.
(pentru a vedea pozele marite, dati clic pe ele )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu