Super mall-ul din Cotroceni

Hai sa va povestesc unde am fost ieri seara. Surpriza surpriza, am fost sa ma minunez de mall-ul care s-a deschis la Cotroceni, AFI PALACE COTROCENI.

M-am intalnit cu Radu, ne-am urcat in autobuz si ploaia a inceput. Dupa jumate de ora de mers cu autobuzu de la Universitate la Eroilor, Radu m-a tras de manuta sa mergem sa luam metroul, pentru ca in stilul asta mai ajungeam la mall a doua zi. Eram nervoasa din cauza ploii, pentru ca Radu niciodata nu reuseste sa faca si el un plan inainte de a pleca undeva, pentru ca nu accepta alta idee si pentru ca nu i place sa se gandeasca pentru ce se poate intampla in urmatoarea jumatate de ora.

Si uite asa am ajuns la mall.


Eu aveam o impresie deja formata de ceea ce voi vedea si ce voi gasi atunci cand voi ajunge acolo. Deci, eram sigura ca mall-ul va fi pe jumatate gol, ca muncitorii vor fi inca prezenti, ca lumea va fi intr-un numar extrem de mare si ca magazinele vor fi destul de prost organizate.


Surpriza, intram in mall. Intr-adevar nu e gata, dar e intr-un stadiu destul de bun, primul meu gand se stinsese. E imens mallul, e mai mare ca cel din Baneasa si cred ca va devenii mall-ul meu preferat. Deci, cand vrei sa iti cauti tzoale si vrei sa nu umblii prin 10 mii de magazine si pe strazi si autobuze, iti sui fundu in metrou, cobori la Politehnica, mergi 5 minute pe jos si ajungi in raiul hainelor si a magazinelor. Scoti cardu si iti cumperi tot ce iti doresti.
Erau multe magazine, multi oameni, dar totusi nu parea atat de aglomerat din cauza imensitatii mallului. Partea cu salile de cinematograt nu era gata, erau multe localuri dragute unde sa bei sau sa mananci ceva pretty.


Eu ieri mi-am gasit si am facut prostia sa si probez cea mai draguta rochie care poate exista in acest moment. Deja am ales, va fi rochia care o voi purta de rev, chiar daca o sa merg intr-un loc frumos, chiar daca voi merge la cucuietii din deal. Va inchipuiti ce trista am plecat din mall, iar am facut cea mai mare gresala, sa vizitez mallul in cele mai sarace zile ale mele.


Cam atat pe ziua de azi, acuma plec la intalnirea ASER.
Cat mai multe petreceri nebune de Haloween! :)

P.S: pentru ca am vazut ca lumea intra pe blogul meu si cauta cum pot ajunge la mall cotroceni, va zic cum am ajuns eu :

1. te sui in metrou, mergila statia Eroilor, cobori, iesi de la metrou si trb sa vezi caminele Poli, parca caminul Leu, traversezi de 2 ori, si ajungi pe partea cu mall-ul, mai mergi cateva minute drept si ajungi la mall, nu ai cum sa il ratezi
2. iei de la mall Plaza tramvaiul 25 si cobori acolo unde vezi o chestie imensa, ala e mall Cotroceni.
3. daca nu ati inteles, atunci luati taxiu :D

De ce se enerveaza oamenii

De ce se enerveaza omanii din Bucuresti ? Raspunsul e simplul fapt ca ei se afla in Bucuresti, in orasul in care vrei nu vrei trebuie sa te enervezi.

De ce ma enervez eu cel mai des in Bucuresti ? Din cauza oamenilor nesimtit, ma supara aglomeratia, ma supara faptul ca oamenii se imping, ca se uita stramb la mine, dar cel mai tare ma enervez atunci cand vad nesimtire peste tot. Cum definesc eu nesimtirea? Acea insensibilitate care iti este expusa in fata, acea raceala si indiferanta pentru cel din jur. Ma enerveaza cand sunt calcata si impinsa doar ca altu sa stea bine, desi este loc pentru toata lumea. Cand e aglomeratie inteleg si nu am pretentia sa fiu tratata regeste.
Ma enerveaza cand oamenii se baga in fata mea atunci cand stau la coada, ma enerveaza sa vad oameni care injura si vorbesc urat, ma enerveaza oamenii care scuipa pe strada si cei care molfaie guma in moduri cat mai personale.
Sunt dati in care pot sa trec nepastoare peste astfel de gesturi, dar asta doar din cauza oboselii sau daca chiar am avut o zi extrem de proasta din toate punctele de vedere.
Cum reactionez cand ma enervez? De obicei ignor sau imi pun privirea de om superior si cu siguranta nu mai zambesc, pentru ca oricum sunt prea iritata.

De ce se mai enerveaza oamenii din Bucuresti ?
Din ceea ce am vazut eu, bucurestenii se enerveaza cand asteapta prea mult un mijloc de transport, cand stau la semafor si nu se mai face culoarea verde. Reactioneaza ciudat atunci cand li se pare lor ca sunt nedreptatiti, cand cineva le zambeste si ei sunt prea insensibili la ratb. Se enerveaza cand le sunt ceruta informatii sau date concrete, in principiu cand cineva i abordeaza pe strada, straba din nas cand ziarele de scandal dezvaluie noi stiri despre vedetele lor favorite, cand nu gasesc ziare la metrou, cand nu sunt serviti asa cum vor.

Au si ei o anumita dreptate in unele privinte, dar ar putea sa treaca mai repede peste astfel de momente si sa zambeasca mai des.

Keep smiling !

poveste despre asociatie

Si cine zicea ca sunt cea mai mare lenesa si ca nu pot pot invata sa accept sa lucrez si sa fac parte dintr-o echipa ?Oficial inca nu fac parte din randul ASER-istilor, dar simt ca am pornit cu dreptul si karma mea e perfecta pentru a ma ajuta sa fac tot ceea ce mi-am propus.

O sa scriu toata povestea. Stiti postul in care povesteam ce inseamna asociatiile studentesti si faptul ca voi incepe sa devin un om din ce in ce mai preocupat? Ok, asta a fost toamna cand chiar am reusit sa descarc formularele si sa le iau incet incet la completat. Si dupa ce le-am descarcat pe toate, si am intrat de pe un site pe altu si dupa ce am analizat in detalii fiecare asociatie, m-am pus la tastat si la completat formulare. Am avut grija sa trimit fiecare formular inainte de termenul limita, am mers si la prezentarea ASER si am asteptat mailul cu invitatia la interviu.

Am mers la primul interviu de grup la ASER, interviu ce s-a tinut la cafeneaua (sala de lectura) de langa Facultatea de Comert, am dezlegat povesti, am vorbit unii peste altii doar din dorinta de a ne afirma, am incercat sa gasim cele mai pompoase cuvinte pentru a impresiona, iar ei s-au purtat cu profesionalism.
O alta zi, un alt interviu. Interviu individual la BOS. Caut sala ce se gasea dupa usa magica a ASE-ului, intr-un loc bine destinat profesorilor. Acolo m-am intalnit cu 2 oameni extrem de zambareti si deschisi. Am ras, am glumit, am raspuns la intrebari si am iesit zambaind pe usa.
Vineri, dar nu ultima zi de interviu, am ajuns in Moxa pentru interviu individual la VIP. Am dat de persoane cunoscute, am avut cel mai ciudat interviu, asta doar pentru ca una din persoanele care ave rol de HR era o persoana cu care m-am cunoscut printr-un prieten comun, asta ca sa mi se demonstreze ca lumea chiar e mica.
Sambata a urmat interviul individual la ASER. De data asta mi-am luat putin inima in dinti, am zambit mai tot interviul si am primit acelasi zambet din partea lor.
Duminica a fost un interviu extrem de amuzant la BOS, proiect in echipa. Daca va asteptati ca echipa BOS sa fie business tot timpul va asigur ca va inselati, pentru ca ei stiu sa fie zambitori si amuzanti atunci cand este cazul .

Am primit mailuri cu raspunsuri, am analizat din toate puncetele de vedere unde as vrea sa fac parte si am hotarat ca ASER-ul este mai aproape de felul meu de a fi.

Daca pana acuma incepusem sa scriu din ce in ce mai rar, probabil in cele 3 saptamani de proba voi scrie si mai rara, dar pana la urmatorul post pe blog wish me luck !

apartamentul din Berceni

Intalnindu-ma astazi cu Didi intamplator prin facultate si meditand in metrou la viata mea de anu trecut, brusc mi s-a facut dor de apartamentu de la parter situat in Berceni. Era un apartament urat daca il privai asa din exterior, dar cand intrai in el, intrai de fapt in lumea cea pretty a fetitzelor.

Imi e asa de dor sa stau cu fetitzele la un ceai si sa ne uitam la emisiunea aia dubioasa cu nasterile , imi e dor sa ne adunam in bucatarie si sa ne scoatem mancarea si sa ciugulim cate putin din toate, imi e dor sa aud crantanitul Danutei la cereale si sa fac cu Didi glume pe seama Danutei. Eu niciodata nu fac glume bune, dar si Didi a fost de acord cu mine, glumele legate de Danuta sunt cele mai reusite glume ale mele.


As vrea sa am iara biroul meu unde sa imi pun toate pixurile, toate cartile si dosarele, sa merg la Didi si sa i cer corectoru, sau sa bat la usa lu'Danu doar ca sa vad ce face. As avea chef sa ne uitam la un film, sa ne strangem ultmii banuti si sa ne luam Cola si chipsuri, as vrea sa bata Didi la usa si sa imi aduca ciocolata si sa intrebe diminiata daca vrem cafea. Sa ne adunam in bucatarie si sa vorbim toate tampeniile, sa povestim , sa radem si sa ne plangem.

la etajul 5

Am fost intrebata zilele trecut de Cristina, una din fetele cu care impart camera de camin de ce nu public ceva pe blog si despre minunata nostra camera in care convietuim de 3 saptamani. Ok, astfel m-am hotarat ca e momentul sa povestesc despre fete si despre camera de la etaju 5.

O sa scriut tot ce imi vine in cap, fara a avea o succesiune a faptelor sau a ideilor.

Sa va povestesc cum e camera mea. Este o camera micuta, dar primitoare. Este o camera curata si destul de organizata, desi fiecare si-a adus destul de multe lucruri. Marea mea problema inainte sa ma mut la camine era ce voi face cu hainele mele multe care nu imi vor incapea in dulap. Dar se pare ca am reusit sa rezolv problema. Eu sunt fericita posesoare a unui pat la etaj, si a unei scari pe care o injur zilnic in sinea mea pentru ca e ba prea rece, ba ma doare talpa cand calc, ba nu am loc sa ma desfasor. In prima noapte in care am dormit sus aveam mereu impresia ca voi cadea, dar acuma chiar imi place sa stau sus, pentru ca nu esti mereu vazut de ceilalti, daca iti doresti putina singuratate, iar eu mai profit cate o data si cer chestii de jos, doar pentru simplul motiv ca sunt sus si sa nu mai cobor.

Tot in mica noastra camera avem 2 mese. Una extrem de instabila si una pusa in fata geamului. Masa pusa langa geam e extrem de prost situata, pentru ca domnii care au pus jaluzelele au uitat ca viitorii studenti trebuie sa foloseasca masa nu doar sa fie un lucru pus ca sa fie, asa ca au montat jaluzelele astfel incat sa ocupe jumatate de masa.

O alta problema este legata de faptul ca studentul ASEist nu poate face un dus cand vrea ci doar in anumite zile si la anumite ore. Aici la etaju 5, parca la capatul pamantului apa este tot mai rara, pentru a se incalzi astepti cateva minute bune, si pentru a avea presiune trebuie sa faci dus diminiata devreme pana la ora 12, maxim 15. Dupa ora 15, daca prinzi presiune la apa trebuie sa te consideri o persoana extrem de norocoasa.

Ma mandresc cu faptul ca am baie in camera si cu faptu ca am balcon. Ce urasc cel mai tare la camera e faptul ca in zilele cu soare razele patrund dis de diminiata in camera si sunt extrem de puternice.

Sa va povestesc despre fete.
Cristina e in serie cu mine si e fericita posesoare a unui pat de jos. Ea e si prima persoana din camera cu care am comunicat. Cu ea plec de fiecare data la facultate, ea e cea care trece peste orice inhibitie si se mai proste.
In cel de-al doilea pat sta Cami, o fata finuta, in anul 3 si cu puteri supranaturale. De ce zic asta? Pentru ca intr-o zi ajung in camera de camin, arunc o privire si vad ca sunt singura. Ma plimb prin camera, vorbesc la telefon, mai stau putin, iar mai vorbesc, iar la un moment dat vad ca ma striga Cami din pat. Deci nu eu sunt nebuna ca nu am vazut-o in camera cand am intrat, ea e cea care are puteri de a se translata si de a speria oamenii.
Iar in celalalt pat de jos sta Ioana, sau cum am povestit la lume, fata care a avut apendicita. Ioana a aparut cu o saptamana mai tarziu in camera, pentru ca saracuta a trebuit sa se opereze de apendice.

Inca suntem in operatiunea de comunicare si de cunoastere, dar din perspectiva mea cred ca ne vom intelege bine si ca vom putea comunica si convietui in camera de camin de la etaju 5.

p.s: pentru cei care vor sa prinda patul de jos la camin, recomandarea mea e sa mearga cu 2 ore inainte si sa stea la coada, pentru ca asta demonstreaza ca iti doresti cu adevarat sa stai jos si sa nu fi nevoit sa urci pe scarita pentru a pune capu pe perna :)

Drumul

In weekend mi-am luat bagajele si am plecat la mult iubitul meu oras.

Am fost fericita ca am avut posibilitatea de a merge cu masina si de joi imi facusem primele planuri. In capul meu se formase o idee ce dadea spre o tenta de roz, urma sa plec in jur de 17, pe la 17:30 ieseam din Bucuresti, pentru ca evitam momentul de maxima aglomeratie de la ora 18 si 19, pe drum recuperam cele 30 de minute pierdute cu aglomeratia de la iesire, mergeam fulger spre Brasov in 2 ore jumate si la 20 eram acasa. Dar cum lumea in care traim e mai mult neagra si gri inchisa, normal ca planul meu perfect a fost dat peste cap.
Plecarea a avut loc la cat programasem, adica la 17, dar iesirea din Bucuresti a durat bublul minutelor la care ma gandisem eu, intersectii aglomerate peste semafoare la fel de pline, nervi de trafic si gata iesirea s-a facut. Ceea ce nu am luat eu in calcul a fost faptul ca la intrarea in Ploiesti s-a facut un giratoriu pus strategic pentru a fluidiza traficul, ceea ce a si facut, pentru a intra in Ploiesti am stat o ora, adica ne-am tocat nervii timp de o ora, pentru 10 kilometrii. Ce ma enerva cel mai tare e faptul ca unii, stiti voi conducatorii aia smecheri care ei de ce sa fie fraieri si sa stea la coada, nu coada e pentru loseri . Asa ca soferii astia extrem de destepti se bagat in toate santurile, ieseau din coada si dupa stricau iar bunul mers pentru a intra si ei in randul soferilor, si uite asa din starea de nervi am ajuns la rasete isterice si la injuraturi.
Dupa mandul Ploiesti, ce s-a terminat cu o mancare sanatoasa la MC am ajuns dupa 2 ore jumate la mine in sat. Fericire mare ca in 5 ore am ajuns acasa.

Nu va povestesc cum a fost acasa, pentru ca a fost prea scurt si inca sunt trista.

Duminica, drumul spre capitala a fost la fel de lung ca de obicei, da de data asta l-am facut cu trenul. Un drum Brasov- Bucuresti cu trenu se face in maxim 3 ore, asta teoretic, pentru ca in realitate lucrurile nu stau chiar asa. Trenul la Brasov vine cu o intarziere de 10 - 40 de minute, iar pana la Bucuresti are mai multe opriri pe camp pentru a astepta trecerea altor trenuri, asa ca pana la Bucuresti isi mai realizeaza o intarziere de 40 de minute, chiar mai mult. Ca sa va faceti o idee, despre ce inseamna calatorie cu trenu: trenul la care mi-am luat bilet pleca la 16 si ajungea la 19, dar in realitate eu am plecat la 16:10 si am ajuns la 20:30, deci doar o intarziere de doar 100 de minute. Sa tot te plimbi cu trenurile din Romania.

Ce mi-as dori cel mai mult, sa existe autostrada pana la Brasov, sau cel putin sa nu mai fie drumul meu spre casa plin de masini si oameni care evadeaza in weekenduri, sa nu mai fie iarna si oameni pasionati de zapada si de munte.

Aceasi manipulare psihologica, dar la o diferenta de 79 de ani

Astazi m-am hotarat sa nu iau tema de la "Managementul calitatii" ca pe o povara, ci sa scriu eseul ca si cum as posta pe blog. Mi-am ales tema despre care voi discuta, m-am documentat si am dat startu la apasat taste.

Putem vorbi despre asemanarile dintre cele doua crize, cea din 1929 si cea din 2008 ? Poate solutiona criza istoriei comuniste pe cea actuala ?

Recesiunea economica actuala a aparut si evolueaza cu totul diferit fata de criza care a aparut cu 79 de ani in urma. Cauzele recesiunii din 2007-2008 nu sunt aceleasi cu cele din 1929 - 1930. Mecanismele institutionale de interventie au evoluat in ultimele decenii, structura economiei mondiale s-a modificat profund, iar statele colaboreaza intre ele, ceea ce in 1929-1930 nu s-a intamplat. Totodata, actuala criza pare sa fie controlata, dar cu un cost destul de ridicat.

Daca luam in vedere factorii de natura psihologica, manipularea, fara indoiala ca pot aparea asemanari intre cele doua crize economice, astfel ca orice perceptie negativa determinata de manipularea publicului prin vehicularea anumitor informatii, unele avand baza reala, poate declansa un colaps al pietei financiare. Dupa care, se produce efectul de bulgare de zapada. Cu alte cuvinte populatia poate fi stimulata prin diferite forme sa reactioneze si sa realizeze lucrurile intr-un anumit fel. Cu toate ca efectele crizei si cauzele ei sunt abordate de cele mai multe ori din perspective psihologice, nu trebuie sa uita ca reprezinta un factor, dar nu cel hotarator in declansarea urmatoarelor efecte.

Deoarece in anii '29-30 cultura economica era diferita, nimeni nu si-a pus in acel moment nevoia si intentia unei colaborari pe plan international sau interventia pe piata financiara. Acum statele sunt impinse sa se sustina reciproc, avem redistribuiri pe plan mondial, astfel lucrruile pot fi controlate intr-un alt mod, mai bine, ceea ce in recesiunea economica din 1929 nu s-a intamplat, existand astfel efecte negative in plan politic. Si astazi exista astfel de tari, care nu accepta o colaborare si se simt in stare sa faca fata singure unui pericol economic. Astfel de state sunt cele nedemocratice, sau le putem numi de tip mafiot, cum este Rusia sau unele tari musulmane.

Recesiunea actuala poate insemna aparitia unui nou cilcu economic de termen lung, avand ca premisa dezvoltarea si revolutia tehnologiei.

Recesiunea din 1290-1230, a avut loc din cauza imprumuturilor mari ce vizau operatiile speculative. Populatia cu economii, bancile si firmele investeau masiv in titluri corporative, speculand la bursa pe termen scurt, bazandu-se pe obtinerea unui castig mau bun dintr-un randament ridicat al valorilor mobiliare comparativ cu dobanda bancara. Astfel masura de crestere a ratei dobanzii adoptata de FED a restrans pas cu pas masa monetara din economie, ceea ce a condus la declansarea unei crize de lichiditate pe termen scurt, intr-un moment in care volumul tranzactiilor la bursa de valori atingea maxime istorice, iar cei ce jucau nu ma puteau sa-si inchida pozitiile intrucat, din lipsa de bani, nu gaseau cumparatori. Prin urmare, FED nu a anticipat corect miscarile in piata de capital pe termen scurt si nu a tinut cont de platile ce urmau sa se faca in luna octombrie. Ar fi trebuit sa se micsoreze rata dobanzii ca sa evite o criza de lichiditate. Numai ca a procedat exact invers. Dupa un maxim istoric in 3 septembrie 1929, Bursa de Valori din New York a scazut cu 17%, dupa care a inceput sa recupereze, dar pe un curs fluctuant.

Astfel, criza din 1929 a aparut datorita cresterii ratei dobanazii si aplicarii unor masuri care au dus la contractia comertului international, aplicarea unor masuri necorespunzator si proasta comunicare intre diferite organizatii politice ale statului american.

Economistii din Romania (ca de altfel si din alte state) au considerat problemele economice ale anilor 1929-1930 ca niste dificultati trecatoare. De-abia treptat s-a impus ideea unei crize economice de proportii. Efectele crizei insa se faceau deja simtite: inca din 1930 incep sa lipseasca banii necesari pentru plata functionarilor publici si ale ratelor de returnare a datoriei externe. S-a incercat rezolvarea problemei prin sporirea impozitelor, lucru care nu a dat deloc rezultate. Ca masura de redresare s-a incercat diminuarea salariilor ("curba de sacrificiu") si un imrpumut extern, dar criza se adancea, iar la sfrasitul lui 1931 s-a incercat o noua diminuarea salariala de aproximativ 10%. Lipsa protectiei sociale a dus la o sitatie dezastruasa in ceea ce privea muncitorii. Criza a continuat si in urmatorii ani, iar in 1932, guvernul a reusit pentru prima data sa plateasca la timp salariile la zi.

Ca peste tot in Europa au fost si beneficiari ai crizei, astfel ca pe aceasta perioada si-au imbunatatit imaginea politica cele doua grupari, si cea legionara, dar si cea comunista, acuzandu-i pe politicieni si sistemul politic pentru agravarea situatiei economice.

Criza din 2007-2008 isi are sursa in expansiunea creditului ipotecar, incurajata de micsorarea repetata a ratei dobanzii de FED, in modificarea legislatiei bancare si in creditarea populatiei cu venituri mici pentru achizitia de case. Criza prin care trecem in prezent este provocata tot prin masuri de ordin interventionist, dar aplicate pe un interval de timp mult mai mare decat in anii 20-30 si care acopera unul sau mai multe cicluri economice de durata scurta sau medie

In privinta masurilor de diminuare a efectelor unei crize, iarasi exista diferente. Tarile occidentale colaboreaza pentru diminuarea efectelor crizei de pe piata financiara. Masura de salvare a sistemului bancar se aplica diferit de la tara la tara. SUA prefera un model mai liberal de salvare a sistemului bancar, pe cand europenii unul mai socialist, dar altfel decat s-a prezentat in presa romaneasca.

Astfel, exista o criza a iesirii din criza?

Noaptea devoratorilor de publicitate

Asa cum v-am spus vineri am mers la "Noaptea devoratorilor de publicitate". Am avut de ales intre a merge la o noapte plina de publicitate sau la una plina de animatie, adica la anim'est . Dupa o scurta discutie am ajuns impreuna cu Radu la concluzia ca vineri va fi o seara perfecta pentru multa multa publicitate. Cumpararea biletelor a picat tot pe mine, pentru ca, se pare ca Radu are o viata mult mai ocupata ca a mea. Dupa lungi plimbari si cautari am achizitionat biletele si am asteptat sa se faca seara pentru a ajunge la Sala Polivalenta.

Ma intalnesc cu Radu, ne luam de manuta si plecam spre locul cu pricina. cand ne apropiem vedem multimea de oameni, nu eram inca convinsi ca spectacolul se va tine in are liber sau in sala. Dupa cateva minute de asteptari ni se deschid usile si putem intra. Eu deja imi facusem putin loc prin multime, pentru ca de data asta vroiam sa prind si eu un loc bun si sa nu mai fiu nevoita sa suport toate chinurile prin care am trecut la concertul Madonnei. Cel mai fericit moment al meu a fost cand am intrat in sala si ochii mei se tot mareau de fericire cand am vazut ca puteam sa aleg orice scaun vroiam. Nu am stat prea mult sa analizez posibilitatiile mari de alegere si ne-am pus acolo unde lumea deja se aglomerase, in locurile din fata scenei.

Dupa 2 ore de stat si vorbaraie, de urmariri si plictiseala, s-a hotarat si Chirila sa urce pe scena si sa cante. Spectacolul lui Tudorica a fost bun, parerea mea e ca putea si mai bine. Sala nu era chiar in cel mai mare extaz, probabil si de la nervii de a astepta 2 ore sa inceapa un spectacol care era programat la o alta ora. Dar se pare ca asta e moda, publicul sa fie un prost si sa stea sa astepte, pentru ca vedeta si spectacolul ce va urrma este extrem de important si merita oboseala. Eu am fost multumita ca am avut unde sa imi tin funduletu, ca am avut cu cine sa vorbesc si sa impart plictiseala si oboseala.

Dupa ce Vama a dat tot ce a putut, Tudorica a cantat si a dansat, dupa ce l-au trecut toate transpiratiile (la propriu) si dupa ce a tinut un discurs asa cum stie el mai bine a parasit scena si publicitatea a inceput.

Dupa vreo ora jumate de reclame, dupa ce picioarele imi amortise, la fel si fundul, dupa ce pleoapele deveneau din ce in ce mai grele, dupa ce zgomotul era tot mai mic, a venit si prima pauza. Reclamele au fost bune, multe din Marea Britanie, mesajele erau clare si pe intelesul publicului, dar lipsea zgomotul, care trebuia sa ma tine treaza. Asa ca pe la ora 1 si jumatate, dupa ce Radu a reusit sa ma convinga de faptul ca mie chiar imi este mult prea somn, am luat un taxi si am abandonat sala Polivalenta.

In mare, chiar a iesit bine seara. Dar sa stai toata noaptea sa vezi reclame e putin prea greu, deoarece oboseala isi spune cuvantul.

Dar in principiu o sa merg probabil si urmatoarea data cand se va mai organiza "Noaptea devoratorilor de publicitate", iar baba din mine si-ar dori sa fie ziua tot evenimentul.

O saptamana cat mai usoara.

Doar putin

Deci o scurta recapitulare a saptamanii mele. Alergare dintr-o parte in alta, mers la facultate, vizitat de cantina, comunicare cu multa lume, vizionat un film la 3 D ,putin somn, mers prin magazine si fericire ca am putut cheltuii banii.

In seara asta merg la "Noaptea devoratorilor de publicitate", maine ma gasiti in Baneasa prin mall si duminica lenevesc.

Cam atat. Week-end placut si luni promit sa revin cu amanunte de la spactacolul din seara asta.

Despre cantina

Sunt in criza de timp. Nici nu am inceput bine bucuresteala si deja sunt prea ocupata. Stiu ca imi place, dar as vrea sa ma vad cu atat lume sa ies in atatea locuri si nu reusesc deloc. Astazi mi-am dat seama ce imi ocupa tot timpul. CANTINA

Cantina este acel loc in care studentul mananca extrem de ieftin. Cat de bun este ramane la aprecierea fiecaruia. Parerea mea este ca mancarea e chiar buna.
Anul trecut cand mergeam la cantina petreceam destul timp la coada, dar totusi nu atat de mult incat sa ma plang ca pierd ore importante din viata mea stand la o coada imensa si asteptand sa imi iau tavita, tacamurile si apoi sa aleg din multitudinea de mancaruri. Dar anul acesta, cand sunt nevoita sa mananc mult mai des la pranz in minunata cantina, mi-am dat seama ca timpul meu o ia razna.

Ce imi place mie sa mananc cel mai mult in cantina aseistilor este ciorba. E atat de buna, si de ieftina incat urca semnificativ in lista cu mancare preferata. Nu imi place sa mananc carne, paste cu carne tocata, varza, si cam tot ce contine carne. Imi plac prajituriile pentru ca sunt rare, consider ca atunci cand le mai gasesc este zi de sarbatoare.

O alta problema a cantinei, in afara de coada imensa este numarul mic de mese. Dupa ce iti umpli tavita cu mancare, dupa ce iti iei apa si platesti, pleci cu privirea in cautarea mesei. Si dupa cateva aruncari de priviri, dupa ce te invarti cu tava de cateva ori, gasesti locul mult dori.

Si ce ma enerveaza pe mine la fel de tare ca imensa coada este modul in care se poarta casieritele. Tantiile alea sunt mereu nervoase si mereu duc lipsa de bani marunti. Vine si studentu cu banii lui multi si mari si ele nu au bani sa iti dea rest si mereu iti vorbesc cu ura si cu superioritate.

Dar cu toate aceste lipsuri, imi place sa mananc si sa vizitez din cand in cand CANTINA. Va recomand sa mergem cel putin o data in perioada studentiei. Merita ;)

Prima zi

Prima zi de facultate din anul intai a fost ciudata. M-am trezit la cea mai neomeneasca ora, in jurul orei 6, am plecat destul de dezorientat cu Didi spre facultate si am intrat in sala imensa in care nu cunoasteam pe nimeni si speram sa nimeresc langa unul din viitorii colegi, ceea ce nu mi s-a intamplat. Am plecat la fel de dezorientat spre urmatoarea sala in care aveam seminar. Pentru mine facultatea era un loc extrem de imens, un loc ce parea aproape imposibil de strabatut, cu holuri pline de studenti, agitatie, zumzete si chipuri noi. Restul parca a venit de la sine.

Acuma sunt in patul de sus, in caminul de care am tot fugit, cu laptopul in brate si totusi nu atat de trista pe cat credeam ca voi fi. Ziua de maine nu va semana cu prima zi de facultate traita anul trecut, maine voi refuza sa ma trezesc devreme, maine voi pleca cu Andreea spre facultate, nu o sa mai caut salile, ci voi sti exact unde trebuie sa merg, nu o sa mai caut cu privirea colegii, de data asta vom rade si vom povestii si voi cauta chipurile pline de neliniste si dezorientare, doar pentru a-mi aduce aminte de cum eram eu in prima zi.