Semnalele s-au oprit

Intru in magazin, ochii mei deja o iau razna, privesc fugitiv in fiecare parte si vor sa cuprinda totul. Creierul inceteaza sa mai transimita semnale. Incerc sa ma controlez,merg incet pe partea dreapta si incep sa privesc fiecare umeras.Raman dezamagita.
Sunt un copil subtire, chiar micuta de statura, totul pare imens, parca totul e lucrat impotriva mea. E o conspiartie!
Trag aer in piept, ma misc putin mai repede, zambetul imi dispare, refuz sa mai urmaresc fiecare umeras, mai intorc cate o privire spre ceea ce am mai vazut, ajung si in capatul mgazinului, imi fac curaj si trag un umeraj. Zambesc.
In doar cateva secunde mi-am dat paltonul jos, am descheiat jacheta si am pus-o pe mine. Zambesc tot mai larg.
Fug in fata oglinzii si stiu ca e facut dupa forma si marimea corpului meu. Intru intr-o anumita euforie. Incep sa urmaresc iar fiecare umeras. Cauta marimea mea, scot iar un umeras afara, pe Radu il transfor repede intr-un cuier si ajung iar in fata oglinzii. Deja traiesc iar drama hainelor, toate se potrivesc perfect si nu reusesc sa aflu care mi-o doresc mai mul. Refuz sa stiu ca trebuie sa renunt la ceva. Cu greu imi stapanesc apucaturile de copil, trista pun jacheta inapoi pe umeras, dar fericita ca raman cu sacoul gri si stiu ca am ales exact ce imi trebuie.
Drumul pana la casa e plin de haine, iar eu sunt un om cu slabiciuni. Imi arung ochii pe umerasele de sus si fata imi radiaza de fericire. Sunt in fata sacourilor perfecte. Cu inima plina de emotie caut marimea mea si o data pus pe mine stiam ca trebuie sa il am.

Stop.

Ies din magazin, creierul transimite din nou semnale. Imi revin partial, pentru ca acum realizez ca am fost intr-o stare de hipnoza, dar zambetul si mimica fetei continua sa traiasca in acea lume euforica a hainelor.

Nu a fost un vis, a fost realitatea care o traiesc atunci cand intru in magazine (in special Tina R ).

P.S: faptele sunt usor intensificate, pentru o mai buna transpunere a trairilor mele.